Întâmplare bizară în Germania. Un adolecent de 14 ani a fost lovit de un meteorit în timp ce se îndrepta spre şcoală. Gerrit Blank, din Essen, Germania, susţine că a văzut o "minge de foc" picând din cer. Băiatul a fost lovit de meteoritul de mărimea unui bob de mazăre în mână. Meteoritul a produs şi un crater de dimensiuni mici în asfalt.
"Iniţial, am văzut o minge mare de foc şi am simţit o durere la mână. Apoi, s-a auzit un sunet puternic, asemănător unui tunet", a povestit băiatul pentru The Telegraph.
Testele efectuate de specialişti au demonstrat că este, într-adevăr, vorba despre un meteorit care a picat din spaţiu.
Şansele ca un meteorit să lovească o persoană sunt extrem de mici, de una la un milion. Un singur caz de acest gen a fost raportat în Statele Unite ale Americii.
În noiembrie 1954, o femeie din Alabama a supravieţuit, după ce un meteorit mai mare decât cel din Germania i-a lovit casa.
Citește pe Antena3.ro