x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un ascet hindus trăieşte fără hrană şi fără apă de 70 de ani

Un ascet hindus trăieşte fără hrană şi fără apă de 70 de ani

de Mihaela Matachita    |    28 Apr 2010   •   00:00
Un ascet hindus trăieşte fără hrană şi fără apă de 70 de ani

Un ascet hindus, care afirmă că trăieşte fără mâncare şi fără apă de 70 de ani, se află sub observaţie într-un spital din India, medicii şi cercetătorii fiind foarte interesaţi de cazul său.



Yoghinul Prahlad Jani (83 de ani) a fost internat în spitalul din Ahmedabad pentru o serie de teste medicale şi este monitorizat 24 de ore din 24, a relatat AFP. Originar din statul indian Gujarat, Jani afirmă că o zeiţă l-a binecuvântat pe când avea opt ani, permiţându-i să trăiască fără hrană şi fără apă. Însă ştirea nu conţine nici o aluzie la ipoteza că ascetul s-ar hrăni cu prana (energia vitală, concept central în yoga - n.r.).

Medicul G. Ilavazahagan, directorul Institutului Naţional de Apărare, specialist în psihologie, speră că din aceste observaţii se vor afla "mai multe lucruri despre supravieţuirea oamenilor fără hrană şi fără apă". Testele vor dura între 15 şi 20 de zile. De la începutul internării sale, yoghinul nu a băut nici o picătură de apă, nu a mâncat şi nu a mers la toaletă.

Două camere video, plasate în rezerva sa funcţionează 24 de ore din 24 şi o a treia cameră, mobilă, îl urmăreşte pe ascet când iese din salon. Rezultatele investigaţiilor medicale vor fi cunoscute peste două luni.

Ilavazahagan a adăugat că testele ar putea conduce "la elaborarea unor strategii de supravieţuire în cazul unor catastrofe naturale, în condiţii extreme de stres sau pentru misiuni spaţiale pe Lună sau Marte". "Aceste analize ne vor ajuta să identificăm energia care îl ţine în viaţă, a explicat G. Ilavazahagan. Jani spune că meditează pentru a avea energie. Soldaţii noştri nu vor putea să mediteze, însă am dori, totuşi, să aflăm mai multe despre fiinţa umană şi despre corpul ei", a adăugat G. Ilavazahagan.

AFP precizează că institutul la care lucrează medicul citat face parte din organizaţia de cercetare şi dezvoltare din cadrul Ministerului indian al Apărării, care a fabricat, în 2009, grenade umplute cu ardei iute, folosite pentru îndepărtarea manifestanţilor.



×
Subiecte în articol: magazin