x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un băiat de şase ani din SUA a preluat volanul unei camionete după ce tatăl său a leşinat conducând

Un băiat de şase ani din SUA a preluat volanul unei camionete după ce tatăl său a leşinat conducând

24 Mai 2009   •   00:00

Un băiat de şase ani din Nebraska, SUA, a preluat volanul camionetei familiei sale şi a evitat un accident rutier, după ce tatăl său a leşinat în timp ce conducea, informează Sky News.



Tustin Mains a povestit ofiţerilor că se afla, împreună cu fratele său de trei ani, pe bancheta din spate a camionetei, în momentul în care tatăl lor s-a prăbuşit peste volan. Bărbatul suferise o scădere bruscă a glicemiei şi a leşinat.

Copilul a sărit peste tatăl său, pe scaunul şoferului, şi a preluat volanul, conducând o distanţă de câteva străzi, reuşind chiar să întoarcă autovehiculul când şi-a dat seama că a greşit traseul.

Piciorul tatălui lui Tustin alunecase de pe acceleraţie, însă maşina a continuat să înainteze cu o viteză de aproximativ 20-30 de kilometri pe oră, până când a fost zărită de o patrulă de poliţie.

Un ofiţer a alergat după autovehicul şi s-a agăţat de portiera acestuia, oprind maşina printr-un geam deschis.

Şeful poliţiei din North Plate, Nebraska, l-a lăudat pe Tustin pentru curajul său şi a spus că este un copil special.

Tatăl băiatului a spus că fiul său a făcut o treabă nemaipomenită, singurul cusur fiind o zgârietură pe portiera maşinii, când a atins balustrada unui pod în "călătoria" sa.
Mediafax

×
Subiecte în articol: lumea