x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un băieţel din India trăieşte cu membrele fratelui geamăn în piept

Un băieţel din India trăieşte cu membrele fratelui geamăn în piept

03 Mar 2010   •   00:00
Un băieţel din India trăieşte cu membrele fratelui geamăn în piept
Sursa foto: www.metro.co.uk/

Părinţii unui băieţel de numai opt ani din India caută cu disperare un doctor care să le opereze fiul născut cu membrele fratelui geamăn ieşind din pieptul său. O parte dintre locuitorii satului în care trăieşte copilul îl consideră reîncarnarea zeului hindus Lakshmi, în timp ce alţii sunt convinşi că e un monstru şi îl lovesc cu pietre pe stradă.



Kumar Paswan şi părinţii săi nu îşi doresc altceva decât o viaţă normală şi au lansat un apel către toţi cei care îi pot ajuta să strângă suma necesară unei intervenţii chirurgicale de îndepărtare a membrelor-parazit, informează Metro.co.uk, citat de antena3.ro. "La naştere, medicii nu-i dădeau mai mult de câteva luni de trăit. Însă, în ciuda modului în care arată, băiatul pare perfect sănătos", a delclarat tatăl copilului, Veeresh Paswan. Kumar Paswan spune că s-a săturat "să fie diferit" şi că nu vrea "decât o viaţă normală".

Băiatul nu a fost supus niciodată unei radiografii. Părinţii micuţului indian câştigă aproximativ un euro pe zi şi nu-şi permit să-l ducă pe băiat la medic.

×
Subiecte în articol: lumea