12:15 • Nicolae Struţi, de 32 de ani, care lucra la Gospodăria Agrozootehnică din comuna Şimian, aparţinînd Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, a evadat, lipsa lui fiind constatată de poliţişti în această dimineaţă.
Nicolae Struţi, de 32 de ani, care lucra la Gospodăria Agrozootehnică din comuna Şimian, aparţinînd Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, a evadat, lipsa lui fiind constatată de poliţişti în această dimineaţă.
CERCETĂRI. Evadatul, condamnat pentru tâlhărie, se afla în regim deschis împreună cu alţi 21 de deţinuţi şi muncea în grădina gospodăriei. Cele 22 de persoane aflate în detenţie erau păzite doar de un singur agent. Pînă în momentul evadării Nicolae Struţi ispăşise din pedeapsă patru ani şi nouă luni, iar pe 15 august 2009 urma să intre în comisia pentru eliberare condiţionată. Directorul adjunct al Penitenciarului Severin, Gheorghe Săvescu, a declarat, în această dimineaţă, că au fost anunţate organele competente din cadrul MIRA şi Parchetul de pe lîngă Tribunalul Mehedinţi. „Au fost identificate posibile locaţii unde s-ar putea afla. Organele de poliţie fac cercetări”, a spus Gheorghe Săvescu. IPJ Mehedinţi a luat măsura organizării mai multor filtre în locurile în care oamenii legii au indicii că s-ar afla evadatul.