Skip Legault, un bărbat în vârstă de 48 de ani care a devenit imaginea unei campanii a autorităţilor americane împotriva tabagismului, continuă să fumeze deşi, din cauza acestui viciu, i-a fost amputat un picior, a suferit două infarcturi şi un atac cerebral
Skip Legault, un bărbat în vârstă de 48 de ani care a devenit imaginea unei campanii a autorităţilor americane împotriva tabagismului, continuă să fumeze deşi, din cauza acestui viciu, i-a fost amputat un picior, a suferit două infarcturi şi un atac cerebral, informează Associated Press. Ministerul american al Sănătăţii a confirmat faptul că a ales special un fumător înrăit pentru această campanie, explicând că astfel sunt subliniate mai bine riscurile asociate fumatului. În principalul clip publicitar al campaniei, Skip Legault priveşte către obiectivul camerei de filmat sprijinindu-se în cârje şi recită cu o voce calmă “litania” problemelor de sănătate pe care le-a avut din cauza fumatului, începând cu două infarcturi la vârsta de 28 şi respectiv 29 de ani. “Eu nu îndemn pe nimeni să se lase de fumat pentru că nici eu nu am reuşit. Eu doar le spun oamenilor ce efecte a avut fumatul asupra mea şi asupra altor fumători pe care îi cunosc”, a declarat personajul principal al acestei campanii anti-tabagism într-un interviu acordat publicaţiei Daily News. Skip Legault, care fuma trei pachete de ţigări pe zi, a reuşit totuşi să-şi reducă raţia zilnică de nicotină la jumătate de pachet. El a primit 4.000 de dolari pentru a participa în această campanie împotriva fumatului.