x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un japonez paralizat va urca pe munte cu ajutorul unui exoschelet

Un japonez paralizat va urca pe munte cu ajutorul unui exoschelet

17 Sep 2010   •   00:00

Un atlet nipon paralizat va încerca să urce pe muntele Saint-Michel, până la celebra mânăstire fortificată din vârf, cu ajutorul unui exoschelet electromecanic în cursul anului viitor, informează AFP, citată de Agerpres.



Seiji Uchida, 48 de ani, care nu-şi mai poate folosi picioarele în urma unui accident de maşină petrecut în urmă cu 27 de ani, visează să se ridice din scaunul cu rotile şi să urce pe muntele Saint-Michel (nord-vestul Franţei). Acest vis are toate şansele să se concretizeze în vara anului viitor, cu ajutorul unui exoschelet robotizat care îi va oferi posibilitatea de a urca spre vârful acestui munte

"Dacă voi reuşi să duc la bun sfârşit acest proiect, voi demonstra că orice persoană imobilizată poate vizita locaţii şi vestigii istorice, chiar dacă acestea nu sunt prevăzute cu echipamente speciale pentru accesul din scaunul cu rotile", a declarat Seiji Uchida.

Pentru această aventură, japonezul care se declară pasionat de istoria medievală europeană, va folosi echipamentul denumit HAL (Hybrid Assistive Limb - membru de susţinere hibrid), un fel de schelet extern acţionat electro-mecanic.

Alimentat de o baterie, acest schelet extern care se aplică pe spate, pe braţe şi pe picioare, este acoperit cu senzori care detectează semnalul de activare a musculaturii umane emis de creier. Acest mesaj este transmis membrelor mecanice care se pun în mişcare cu ajutorul unor mici motoare electrice, iar posesorul unui astfel de dispozitiv poate merge şi poate urca scări sau rampe.

Acest exoschelet este conceput de o echipă de cercetători de la Universitatea Tsukuba, coordonată de profesorul Yoshiyuki Sankai. Exoscheletul HAL, în prezent fabricat în serie de compania Cyberdine, înfiinţată de prof. Sankai, este folosit în special în spitale pentru a uşura muncile grele ale personalului medical auxiliar, cum ar fi ridicarea şi transportarea bolnavilor care nu se pot mişca.

Acest echipament conferă o putere musculară care îi permite unui om obişnuit să transporte cu o singură mână, fără efort, peste 70 de kilograme.

×
Subiecte în articol: lumea