x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un nou produs Whitney Houston se lansează pe piaţă

Un nou produs Whitney Houston se lansează pe piaţă

de Ovidiu Ciutescu    |    07 Mar 2008   •   00:00
Un nou produs Whitney Houston se lansează pe piaţă

12:10 • Cântăreaţa Whitney Houston lansează, anul acesta, primul material discografic original din 2002, a declarat Clive Davis, preşedinte al casei de discuri BMG.


 

Cântăreaţa Whitney Houston lansează, anul acesta, primul material discografic original din 2002, a declarat Clive Davis, preşedinte al casei de discuri BMG.


RECORDURI. Au fost compuse patru melodii pentru acest proiect, urmând ca, până la sfârşitul lunii, să fie înregistrate alte patru. "Nu o vom compromite pentru a se integra pe piaţa de hip-hop. Publicul o vrea pe Whitney cum e", a subliniat Davis. Melodiile de pe noul album au fost produse şi scrise de will.i.am, de la Black Eyed Peas, Sean Garrett şi Akon. Cântăreaţa, în vârstă de 44 de ani, a jucat împreună cu Kevin Costner în celebrul film "Bodyguard" (1992) şi a devenit cunoscută şi apreciată de publicul internaţional datorită vocii sale impresionante. Whitney Houston are în palmares 26 de premii American Music şi şase premii Grammy. Ea a realizat şi o performanţă încă neegalată, aceea de a se afla de şapte ori consecutiv pe primul loc în topurile de vânzări din Statele Unite.

×
Subiecte în articol: magazin