x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un oligarh rus va cumpăra un ziar londonez cu o liră

Un oligarh rus va cumpăra un ziar londonez cu o liră

22 Ian 2009   •   00:00
Un oligarh rus va cumpăra un ziar londonez cu o liră

Alexander Lebedev, oligarhul rus şi fostul ofiţer KGB, va achiziţiona 75,1% din ziarul britanic Evening Standard, a declarat proprietarul publicaţiei. Ziarul britanic The Times, citat de Antena3, scrie că afacerea va fi încheiată luna viitoare, iar Lebedev va plăti o liră pentru a achiziţiona ziarul.



Într-un comunicat de presă, preşedintele Daily Mail & General Trust, Lord Rothermere, declara că societatea va păstra 24,9% din ziar şi "va continua să ofere o serie de servicii de sprijin pentru ziar, dar nu va avea un loc în conducere sau vreo implicare în politica editorială. Biroul de presă al oligarhului rus a confirmat înţelegerea, arătând că în înţelegere este implicat şi fiul lui Lebedev. Cumpărătorul are 49 de ani şi este fost colonel KGB. El mai deţine 30% din Aeroflot, iar împreună cu fostul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov are 49 procente din publicaţia rusă Novaia Gazeta. Achiziţia a provocat deja un val de proteste în Anglia din pricina trecutului noului patron. Evening Standard este un tabloid regional publicat în Londra, cu circa 287.000 cititori pe zi. Ultimele date arată că ziarul are pierderi de circa 14 milioane de lire pe an. În decurs de trei ani, rusul va investi 25 milioane de lire pe an. (V.A.)

×
Subiecte în articol: lumea