250.000 de noi milionari în Europa, adică o creştere a numărului acestora de 8% în Rusia şi în Europa de Est. Iată o piaţă promiţătoare. Pe când unii îşi numără pierderile în timp de criză, alţi câţiva numără milionarii şi sunt convinşi că afacerea lor va avea profit: avioane private de mare lux.
De când cu criza, o nouă piaţă este în creştere, cea a avioanelor private de mare lux. Numeroşi milionari renunţă la propriile aparate de zbor şi le vând. Totuşi, ei continuă să aibă nevoie de un mijloc de deplasare rapid şi confortabil. Soluţia a apărut o dată cu înfiinţarea, astă-toamnă, a companiei Jet Republic, cu sediul în Portugalia, la Oeiras, o suburbie a capitalei Lisabona. Jonathan Breeze, preşedintele director general, se mândreşte că afacerea este acum în plină creştere, la doar câteva luni de la start.
HNWI ÎN LOC DE VIP
Luis Vianna, directorul pentru exploatare, enumeră motivele optimismului său în faţa unui public format numai din "HNWI" (High Net Worth Individuals – persoane cu mare avere netă – n.r.), reunit într-unul dintre cele mai "de fiţe" restaurante din capitala portugheză. Întâi numără milionarii nou apăruţi din Europa: 250.000 numai în 2007. Creşterea este de 8% în Rusia şi în Europa de Est. Clientul-tip nu este "un VIP oarecare", ci "are venituri anuale de două milioane de euro şi vârsta cuprinsă între 35 şi 65 de ani". Jet Republic propune acestui tip de client două opţiuni: proprietatea fracţionată sau un card preplătit pentru minimum 25 de ore de zbor pe an, în valoare de 130.000-388.000 de euro, în funcţie de capacitatea avionului, de la 6 la 14 pasageri. Tariful exclude orice cost suplimentar. Clientul poate ajunge direct, "deocamdată", în peste 1.000 de aeroporturi din Europa, fără nici un fel de constrângere orară. Jet Republic a început deja să îşi constituie clientela: 70% sunt oameni de afaceri şi particulari, iar 30%, mari companii şi guverne.
RĂSFĂŢ LA BORD
Odată urcat în avion, totul e demn de clientela sofisticată şi exigentă căreia i se adresează. Nimic nu e neglijat: cabina are un nou look, fiind în întregime transformată, conectivitate blackberry în timpul zborului, "masă caldă" în "veselă de porţelan", "cafea espresso veritabilă la 51.000 de picioare deasupra Europei" şi un echipaj pentru mici servicii care stăpâneşte perfect limba clientului. "Vrem să facem lucrurile exact cum trebuie pentru clientela noastră", a declarat Jonathan Breeze, fost pilot la Royal Air Force.
FLOTILA DE AUR
Proprietate a unei bănci austriece şi a unui consorţiu de investitori privaţi, compania a făcut, în iunie trecut, "cea mai mare comandă de avioane de acest tip din Europa", adresată constructorului canadian Bombardier: 110 Learjets 60XR, în valoare totală de aproximativ 1,5 miliarde de dolari.
"Vrem să facem lucrurile exact cum trebuie pentru clientela noastră"
Jonathan Breeze fost pilot la Royal Air Force
Citește pe Antena3.ro