x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un porumbel de curse a scăpat din "ghearele" unei grupări de infractori români

Un porumbel de curse a scăpat din "ghearele" unei grupări de infractori români

18 Mar 2010   •   00:00
Un porumbel de curse a scăpat din "ghearele" unei grupări de infractori români

Porumbelul de curse, care a obţinut numeroase premii la competiţiile de profil, a câştigat cursa vieţii sale. Pasărea a scăpat din "ghearele" hoţilor români şi a zburat înapoi la proprietarul său, relatează ziarul britanic "The Telegraph".



Charville Dan era una dintre cele 120 de păsări răpite luna trecută de la patru crescători din Marea Britanie.

Se crede că porumbeii, a căror valoare individuală se ridică până la 30.000 de lire sterline, au fost furaţi la comandă de o grupare de infractori din România, unde acest tip de sport atrage premii substanţiale în bani.

Însă hoţii şi-au găsit naşul cu porumbelul botezat Charville Dan, un fost câştigător al celui mai important concurs din calendarul competiţional de profil, "Barcelona International".

La cinci săptămâni după dispariţie, pasărea a apărut înapoi în mansarda proprietarului său din comitatul Middlesex, puţin "şifonată", dar în rest fără nicio rană.

Ken Hine, în vârstă de 74 de ani, din Hayes, a declarat: "Am fost să verific ce fac unii dintre puii pe care îi ţin într-un loc separat al mansardei - şi acolo era".

"Este incredibil că s-a întors acasă - am crezut că l-am pierdut pentru totdeauna. Are câteva pene lipsă, şi doar uitându-mă la el îmi dau seama că a zburat o distanţă destul de mare".

Hine a adăugat: "O să am mare grijă de el şi îl voi hrăni cât mai bine, astfel încât să-şi revină pe deplin. Având în vedere distanţa parcursă, ne gândim să-l rebotezăm Romania Dan".

Poliţia din Essex, Kent şi Londra se ocupă în continuare de investigarea furturilor, scrie ziarul britanic, citat de Agerpres.

Competiţia 'Barcelona International', pe care Charville Dan a câştigat-o în 2007, atrage zeci de mii de concurenţi din întreaga Europă. Pasărea care zboară înapoi acasă din oraşul spaniol, cu cea mai mare viteză medie, devine câştigătoarea concursului.

×
Subiecte în articol: lumea