x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un român, arestat în SUA pentru că a vrut să vândă bunuri care i-au aparţinut lui Hitler

Un român, arestat în SUA pentru că a vrut să vândă bunuri care i-au aparţinut lui Hitler

de Ovidiu Ciutescu    |    27 Noi 2008   •   00:00
Un român, arestat în SUA pentru că a vrut să vândă bunuri care i-au aparţinut lui Hitler

Un cetăţean român a fost arestat marţi în Kenmore, SUA, pentru că a încercat să vândă pentru suma de 100.000 de dolari un semn de carte din aur care ar fi aparţinut lui Adolf Hitler. Obiectul a fost recuperat în urma unei operaţiuni sub acoperire a poliţiei, scrie Seattle Times.



Potrivit Autorităţii americane pentru Imigraţie şi Controlul Vămilor (ICE), semnul de carte a fost furat în 2002 din Spania înainte de a fi vândut în cadrul unei licitaţii. Se pare că obiectul ar fi aparţinut cândva familiei lui Wilhem Keitel, comandantul armatei naziste care a fost executat în urma proceselor de la Nuremberg, citează Mediafax. Christian Popescu, un cetăţean român care locuieşte în Kenmore, urma să vândă semnul de carte pentru suma de 100.000 de dolari, unui agent sub acoperire, a informat News Channel 8. Popescu a fost acuzat de vânzare de bunuri furate şi a compărut miercuri într-o curte federală.

Semnul de carte, gravat cu portretul lui Hitler, cât şi cu un vultur imperial şi cu svastica, i-a fost făcut cadou acestuia, în 1943, de către iubita sa, Eva Braun, drept consolare pentru înfrângerea armatei germane la Stalingrad. Procurorul american Jeff Sullivan a declarat că agenţii încă investighează cum a ajuns semnul de carte în Seattle. Cinci persoane au fost reţinute în operaţiunea de marţi, dar numai Popescu a fost arestat şi pus sub acuzare, a adăugat el. Operaţiunea a început când ICE a aflat că un băbat încearcă să vândă semnul de carte în zona oraşului Seattle. Un informator l-a contactat pe Popescu, care a confirmat că are obiectul şi a prezentat fotografii, cerând 150.000 de dolari. Autorităţile spaniole au estimat valoarea lui între 13.000 şi 17.000 de dolari, potrivit ducomentelor prezentate instanţei. Anchetatorii au stabilit o întâlnire cu Popescu, care a fost arestat în timp ce un agent îi plătea 100.000 de dolari. O audiere pentru stabilirea perioadei de detenţie a fost stabilită pentru luni.

×
Subiecte în articol: lumea