Criza financiară a lovit puternic Ungaria. Autorităţile de la Budapesta au încheiat cu Fondul Monetar International şi cu Uniunea Europeană, un acord pentru finanţarea unui program de salvare a economiei.
Ungaria a solicitat ajutor de la Fondul Monetar Internaţional în contextul în care pieţele locale au fost afectate foarte serios de criza creditelor. Banca centrală de la Budapesta a majorat, săptămâna trecută, dobânda de politică monetară cu 3 puncte procentuale, până la 11,5%. Această măsură a fost luată de urgenţă pentru a stabiliza cursului de schimb după ce moneda naţională s-a depreciat la valori istorice faţă de euro.
Fondul Monetar Internaţional ar putea acorda şi Ucrainei un credit de 16,5 miliarde dolari, pentru redresarea situaţiei financiare prin care trece. Kievul a ajuns la o înţelegere de principiu cu privire la împrumut, însă neînţelegerile dintre politicieni, care au întârziat până acum obţinerea finanţării internaţionale, ar putea afecta şi acest ultim acord. FMI a cerut guvernul ucrainian să elaboreze un buget echilibrat şi să introducă măsuri şi reglementări în sprijinul sectorului bancar. Ucraina va primi aceste fonduri în următorii doi ani.
www.antena3.ro
Citește pe Antena3.ro