x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Vânzarea casei lui Hitler bagă în sperieţi localnicii dintr-un oraş austriac

Vânzarea casei lui Hitler bagă în sperieţi localnicii dintr-un oraş austriac

07 Noi 2009   •   00:00
Vânzarea casei lui Hitler bagă în sperieţi localnicii dintr-un oraş austriac

Punerea în vânzare a casei familiei lui Adolf Hitler din oraşul austriac Braunau am Inn generează temeri că aceasta ar putea deveni un centru pentru simpatizanţii nazismului. Casa în care s-a născut Hitler în 1889 a fost scoasă la vânzare la preţul de 2,2 milioane de euro.



Locuitorii şi politicienii locali se tem însă că aceasta ar putea ajunge în mâinile extremiştilor de dreapta, relatează BBC News Online, citat de Mediafax. Primarul din Braunau, Gerhard Skiba, vrea să împiedice acest lucru, dar consiliul local nu are fonduri pentru a cumpăra imobilul.

Clădirea este folosită în prezent de o organizaţie care ajută persoanele cu dizabilităţi şi, de-a lungul timpului, a găzduit o bibliotecă, o bancă şi un institut tehnic.

Unii istorici au sugerat că imobilul ar trebui transformat în muzeu. Skiba se opune ferm însă, apreciind că acest lucru ar încuraja oameni din toată lumea să viziteze locul. (V.A.)

×
Subiecte în articol: lumea