Un bărbat brazilian le-a oferit rudelor şocul vieţii lor când şi-a făcut apariţia la propriul său priveghi, relatează BBC.
Familia era adunată în locuinţa mamei bărbatului în jurul sicriului în care se credea că este pus trupul neânsufleţit al lui Gilberto Araujo, un barbat în vârsta de 41 de ani, spalator de masini, când acesta şi-a făcut apariţia provocând leşinul câtorva persoane prezente iar alţi câţiva au fugit îngroziţi.
Mortul, care semăna cu Gilberto, se crede că este un alt spălător de maşini ucis la sfârşitul săptămânii trecute.
Fratele lui Gilberto a declarat a declarat că s-a înşelat la identificarea cadavrului şi că nu-şi mai văzuse fratele de patru luni.
A auzit ştirea că un spălător de maşini a fost ucis iar când s-a dus la morgă a văzut un cadavru care semăna extrem de mult cu fratele său şi a tras concluzia că acela este Gilberto.
Familia a dus trupul la mama sa în oraşul Alagoinhas.
Gilberto Araujo a povestit că a auzit de confuzie de la o cunoştinţă cu care s-a întâlnit pe stradă care i-a povestit că familia este pe cale să îl înmormânteze.
Araujo a mai povestit că a încercat să vorbească la telefon cu o altă cunoştinţă care era la priveghi dar acesta a crezut că este o farsă şi a închis telefonul drept care a decis să se ducă acasă la mama sa şi să lămurească problema.
Inspectorul de poliţie Roberto Lima a declarat că este de înţeles o stfel de confuzie deoarece cei doi semanănă şi în plus munceau amandoi ca spălători de maşini.