Elefanţii din Indochina sunt ameninţaţi cu dispariţia de emergenţa unei pieţe de desfacere a fildeşului şi a produselor din fildeş în Vietnam, unde lacunele legislative încurajează traficul cu colţi de elefant, atrage atenţia o organizaţie pentru protecţia speciilor în pericol de dispariţie, informează AFP.
"Explozia preţurilor la fildeş în Vietnam pune din ce în ce mai mult în pericol viaţa elefanţilor ", susţine organizaţia Traffic. În prezent preţul unui kilogram de fildeş a ajuns la valoarea de 1.500 de dolari (1.100 de euro), "fiind probabil cel mai ridicat preţ din lume pentru fildeşul braconat".
Majoritatea fildeşului braconat provine din Laos. Vietnamul şi Cambodgia sunt de asemenea zone în care se practică rbaconajul elefanţilor. În aceste trei state, populaţia de elefanţi sălbatici era de aproxiamtiv 6.200 de exemplare la sfârşitul anilor "80, ajungând la doar aproximativ 1.500 de exemplare în anul 2000. În Vietnam suprafeţele acoperite de pădure au scăzut cu 50% în a doua jumătate a secolului XX, în urma efectului combinat al războiului, al exploatărilor forestiere şi al defrişărilor în scopuri agricole. În acest stat numărul elefanţilor care trăiesc în mediul natural a scăzut până la aproximativ 150 de indivizi.
Problema majoră în această ţară este că legislaţia care interzice comercializarea de fildeş din 1992, lasă mici portiţe legale pentru perpetuarea acestui trafic, permiţându-le micilor comercianţi să-şi "vândă stocurile adunate până în 1992, şi după intrarea în vigoare a legii". Traficanţii de fildeş profită de aceste lacune, vânzând fildeş obţinut recent, sub acoperirea că ar fi fost obţinut înainte de 1992, mai susţine organizaţia Traffic. Organizaţia recunoaşte că a găsit din ce în ce mai puţine puncte de vânzare a fildeşului în prezent, însă colţii de elefant sunt în continuare vânduţi direct prin intermediari sau pe internet.
Citește pe Antena3.ro