x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev, eroii unei cărţi de colorat pentru copii

Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev, eroii unei cărţi de colorat pentru copii

07 Oct 2011   •   07:00
Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev, eroii unei cărţi de colorat pentru copii
In onoarea celei de-a 59-a aniversari a premierului favorit in cursa prezidentiala din Rusia, Vladimir Putin, editura Facultet a lansat o carte de colorat pentru copii, ai carei eroi sunt Vova si Dima (diminutive ale prenumelor Vladimir si Dmitri), doi baieti care seamana cu premierul Putin si cu presedintele Medvedev, relateaza AFP si 3news.co.nz.
Cartea de colorat de 14 pagini a aparut in 25.000 de exemplare, costa 150 de ruble (4,6 dolari) si este vanduta in principalele librarii din Moscova.
In timp ce Vova se trezeste la ora 6.45 si face exercitii in fata unei harti a Rusiei, Dima este prezentat pe fondul unui afis al formatiei de rock Deep Purple si cu logo-ul Apple, doua pasiuni afisate ale presedintelui rus.
Cei doi baieti merg impreuna cu tricicleta, joaca badminton si sunt prezentati in birourile lor la Kremlin si la Casa Alba, sediul Guvernului rus.
"Toti copiii rusi ii cunosc pe Vova si Dima. Si multi dintre ei vor pe viitor sa semene cu eroii nostri", afirma autorii intr-un scurt text de prezentare de la inceputul cartii.
Aceiasi autori au publicat anul trecut, tot cu ocazia aniversarii lui Vladimir Putin, o lucrare complet diferita, si anume un calendar erotic pentru care au pozat 12 studente de la o universitate din Moscova, imbracate in lenjerie provocatoare.

×