x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Zece greţuri gestaţionale

Zece greţuri gestaţionale

de Miruna Mihalcea    |    01 Noi 2009   •   00:00

1. De-acum te-mpovărează şi grija creaturii. Deşi n-ai cum să nu te resimţi de la sine, cei din jur se trezesc pătrunşi de simţăminte materne şi revarsă sfaturi. Nedorite. Chiar detestabile şi pe alocuri ridicole. Cum ar fi la serviciu, când tu te-aşezi obosită la masă ca să-mbuci un sandviş organic şi-o tăntică trecută de prima tinereţe, dar încă nesatisfăcută afectiv, îşi înşurubează popoul lângă tine, te mângâie abrupt şi cu subînţeles pe burtă. Te ia prin surprindere şi-ţi scapă câteva frimituri pe sacoul ei scump, dar ea, vai, se scutură elegant, aruncându-ţi o privire îngăduitoare, ca atunci când te uiţi la un pui de cerşetor amărât şi cu handicap vizibil. După preambulul stângaci, tipa se relaxează şi-şi aprinde o ţigară din care pufăie delicat. Te-ntrebi cât mai zăboveşte sau, altfel spus, ce dracului caută tăntica acolo. Păi, ştie "în ce stare eşti" şi ţine neapărat să te sfătuiască să nu fumezi, să te protejezi şi să consulţi un doctor bun. Pfuuu (sunetul fumului de ţigară scuipat în nasul tău, în timp ce dama-şi aşterne preţioasele poveţe)...

2. Te dor sânii de-ţi vine să escaladezi pereţii şi nu mai poţi dormi pe burtă decât cu riscul de-a urla la lună, prelung. Fireşte, tot lumetu' care se crede plin de haz consideră mărirea în volum a pieptului şi întărirea lui drept o binecuvântare de natură erotică. Idioţimea nu pricepe că sânii se transformă (da, aşa, ca Jana) doar ca să fie apţi să hrănească viitorul plod şi nu ca să bucure penisurile excitate ale partenerilor de femeie gravidă. Lumea, draga de ea, te întreabă cu rictus în colţul gurii şi cu uitătură piezişă dacă "lui" îi place, cu variaţiunea "ce zice bărbatu?". Ce să zică, dragii mei ţicniţi, zice: "Mamă, ce ţâţe ai!". Dar cam atât, căci e bine ca insului să i se arate următoarele: stoarcerea pasională a unei astfel de perechi de mamele se aseamănă îndeaproape cu tescuirea violentă a unei perechi de boaşe. Deci, nasol.

3. Dormi de-a-mpicioarelea sau, pentru edificare, îţi curg balele de somn în timp ce-ţi prezinţi raportul săptămânal de activitate, şezi cuminte pe budă, amesteci tocăniţa sau orice altceva. Medicul estimează că-i normal. Restul lumii îţi bate invizibil obrazul ruşinii, sugerând că "profiţi". După ei, aşa se numeşte operaţiunea prin care tu, tonică şi maxim energizată fiind, te dai mojiceşte răpusă de osteneala prunc-purtării.

4. Greţurile sunt noile tale best friends. Se manifestă ca ideile fixe: te scoli cu ele-n cap şi vin cu tine peste tot. Când ţi-e lumea mai dragă, hop cu greaţa. Când dă soţul să te surprindă cu prăjitura ta preferată, dă-i iar cu greaţă şi trimite-l pe prost la plimbare. Ăsta nu mai ştie cum să-ţi intre-n voie, investighează cazul, ce doreşti în schimb? După ce evaluezi niţel, decizi. Vreau aia. Prostul, mişcat desigur de ideea că progenitura lui decide, nu tu, că doar n-are s-alerge prin ploaie pentru cheful tău subit de caşcaval pane şi crenvurşti de porc uşor afumaţi, trage pe el textila impermeabilă şi tuelo. Întors victorios cu merindele, surpriză. Poftele nevestei au suferit metamorfoze, astfel că ea molfăie acum fericită un pilăfior cu ciuperci şi te trimite să piteşti repede, tu ştii unde, putoarea de afumătură, că ţie-ţi vine greaţă. Sper doar ca lehamintea asta gastro să nu dureze nouă luni în cap. Căci dacă da, tare-aş vrea să ştiu exact cu ce date tehnice de anduranţă e prevăzut prostu'.

5. În general nu te preocupă excesiv situaţia pisicilor vagaboande, a câinilor drăguţi şi fără adăpost ori a personajelor ghinioniste din serialele de cursă lungă. Acum însă, totul în jur capătă noi dimensiuni şi orice lătrău jegos care se uită hămesit în ochii tăi stârneşte-n tine furii de mărinimie şi îngrijorare sinceră. În acelaşi timp, dacă unui creştin îi trece prin cap să-ţi zică "dă-te mai încolo", e ca şi cum ţi-ar fi insultat religia, ţi-ar fi subtilizat economiile de-o viaţă ori te-ar fi lăsat în fundu' gol pe stradă. Oricum, ceva nasol. Atât de nasol, că ori îţi vine să-i crăpi efectiv capul, ori te buşeşte plânsu', de zici că jeleşti cel puţin câteva generaţii de apropiaţi dispăruţi în mod tragic şi inexplicabil.

6. Alte câteva situaţii de ordin fizic ce merită notate ar fi durerile de burtă (sau abdomen inferior, cum le place celor de meserie să se exprime) şi de spate. Ceee, n-ar trebui să fie mai rău decât la treaba lunară. Da, să zicem că n-ar fi. Doar că acum ţin ceva mai multişor şi e pe bază de stres. Pe care, dacă ţi-l exprimi, rişti să te ia repejor "ăla" (noi îi zicem "dracu'", adică rişti să te ia dracu'). De ce? Foarte simplu. Să presupunem că tu te văicăreşti. El îţi zice că trece. Tu ripostezi: nu trece. Atunci el, plin de adâncă înţelepciune, îţi arată lumina: dragă, zice el, este absolut normal să te doară. Da, zic? Măi, să fie. Da, dragă, se întâmplă modificări. Ţi se lărgeşte uterul, ţi se întinde aia şi ailaltă. Etc., lua-m-ar să mă ia. Mi se-ntind toate alea pe mine şi vine sulică ăsta să-mi zică mie că e normal şi că să nu mă mai plâng atâta. Păi, să se "întindă" el, zic, dacă tot i se pare-aşa o bagatelă de la sine înţeleasă.

7. În fine, mă mai irită grija subită pe care diverşi şi-o manifestă brusc şi deodată. Cu alte cuvinte, până acum nu remarcau neapărat că exist, dar acum, c-au aflat "vestea", simt nevoia să vină s-o împărtăşim împreună. Iar eu n-am chef să fac frumos la toată lumea doar pentru că. Zic.

8. Mă mai enervează cumplit când se promit gravidei chestii. Cum ar fi plăcinţi cu brânză şi cu mere, prăjituri cu gem şi nucă, salată de ardei copţi şi turtă dulce. În cazul de faţă nu interesează discursul, ci haleala propriu-zisă. Greu...

9. Ceva încă şi mai periculos e ecograful. Le invidiez, ba chiar le duşmănesc pe strămoaşele noastre mamai care n-auziseră de poze şi filmuleţe intrauterine. Trăiau cu siguranţă nouă luni mai fericite, încununtate la final de-o frumoasă naştere pe câmp. Superb!

10. În fine, cel mai însemnat neajuns rămâne următorul: de ce ei nu?

×
Subiecte în articol: sex cu miruna