x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Zodiile care au probleme în viața personală în luna aprilie

Zodiile care au probleme în viața personală în luna aprilie

04 Apr 2017   •   12:00
 Zodiile care au probleme în viața personală în luna aprilie

Luna aprilie începe cu planeta Jupiter în opoziţie cu Soarele, pe 7 aprilie, ceea ce prevesteşte momente întunecate, cu mare impact asupra vieţii personale a fiecărei zodii, probleme de comunicare, decizii luate în grabă, scrie divahair.

Berbec

Pentru Berbeci, perioada aceasta le aduce deschidere către experienţe noi, mai ales în latura romantică a vietii lor. Dorinţa de iubire nu este umbrită de muncă, astfel că succesul nu întârzie să apară şi poate rezulta într-un câştig financiar mare.

Deşi, din acest punct de vedere, le merge bine, Berbecii sunt supuşi stresului şi exceselor. Recomandarea astrologilor este să fie atenţi dacă nu vor să cadă pradă accidentărilor sau apariţiei unor boli de care credeau că au scăpat. Sănătatea este importantă şi trebuie tratată ca atare.

×