x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Accident cu trei victime în Brăila

Accident cu trei victime în Brăila

28 Ian 2020   •   11:47
Accident cu trei victime în Brăila

Un accident cu trei victime a avut loc, marţi dimineaţă, pe DJ 221, la faţa locului fiind nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila, Ştefan Stoian.

Un bărbat de 67 de ani, din judeţul Covasna, în timp ce conducea un autoturism în comuna Romanu, la intersecţia cu DJ 221, nu a acordat prioritate unui autovehicul condus regulamentar de o brăileancă de 41 de ani, care se deplasa dinspre Gemenele spre Cazasu, şi a intrat în coliziune cu aceasta.

În urma impactului a rezultat rănirea şoferului din Covasna, care a fost scos din maşină cu ajutorul echipajului de descarcerare al ISU Brăila. El se află în stare gravă, fiind suspectat că ar fi făcut un preinfarct. A mai fost rănită o pasageră în vârstă de 66 de ani, aflată în maşină cu acesta, care a fost transportată la UPU de o ambulanţă SMURD, şi şoferiţa din cealaltă maşină implicată în accident, care a refuzat transportarea la spital.

"ISU Dunărea Brăila a deplasat la faţa locului o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi două ambulanţe SMURD. Persoana încarcerată, şoferul în vârstă de 67 de ani, a fost scoasă din maşină şi transportată la UPU Brăila cu o ambulanţă SAJ. Pasagera în vârstă de 66 de ani a fost şi ea transportată la UPU de o ambulanţă SMURD, iar a treia victimă a refuzat transportul la spital", a declarat Ştefan Stoian.

Potrivit informaţiilor furnizate de ISU Brăila, şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, iar şoferul din Covasna urmează să fie testat cu aparatul etilotest la spital. 

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: accident