x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Care este cea mai iubită zodie?

Care este cea mai iubită zodie?

02 Mar 2018   •   15:35
Care este cea mai iubită zodie?

La prima vedere, strălucitoarea Leoaică și superba Săgetătoare atrag ca un magnet oamenii, dar le incită pasiuni trecătoare, pentru că sunt zodii fierbinţi, care acţionează de multe ori impulsiv. Energia Berbecului naşte la rândul său pasiuni, prietenia Taurului este preţuită, sociabilii Gemeni au farmecul lor, Fecioara contrariază, dar incită şi admiraţie cu inteligenţa ei, eleganta Balanţă nu trece neobservată şi sunt puţini cei care au reuşit să se sustragă şarmului unui Capricorn rafinat, al unui Vărsător original sau al unui Peşte delicat. Nu mai vorbim despre magnetismul Scorpionului, care face victime nenumărate. Însă care este zodia ce sfârşeşte prin a câştiga afecţiunea trainică și caldă a oamenilor din jur? Sensibila fată din zodia Rac!

Nativa din Rac cucereşte în primul rând prin imaginaţia ei fecundă. La fel ca Peştii, Racii plăsmuiesc fără greutate lumi de vis, iar dacă ai răbdare să îi convingi să te lase să pătrunzi în fantezia lor bogată, aproape că nici nu te va mai interesa să trăieşti în teritoriul sec şi întunecat al realităţii.

Fata născută în zodia Rac este elogiată şi pentru sensibilitatea ei! Chiar dacă de cele mai multe ori nativa îşi priveşte această trăsătură cu oroare, dorindu-şi să se detaşeze de sentimentele ei, adevărul este că o femeie cu un suflet atât de mare nu are cum să nu atragă în jurul ei oameni iubitori (deşi va trebui să facă faţă şi unor caractere urâte, care vor să profite de naivitatea ei).

Această nativă îşi iubeşte familia mai presus de orice! Profilul ei astrologic este marcat de un ataşament instinctual faţă de cei cu care este unită de legături de sânge, pentru care ar face şi ar sacrifica orice. De fapt, zodia Racului simbolizează maturizarea, coacerea, iar nativa este privită de cei din jur ca o mamă protectoare: te mai miră faptul că este atât de iubită de toţi cei care o cunosc îndeaproape?

Nu fi decepţionată dacă nu ai avut norocul de a te naşte în familia unei fete Rac, deoarece acest semn nativ este suficient de generos cu afecţiunea sa şi o împarte şi prietenilor. Cu o existenţă guvernată de verbul „a simţi”, nativa nu e deloc zgârcită cu dragostea ei şi nici măcar decepţiile numeroase nu o determină să îşi „ferece” inima în faţa celor care năzuiesc la ea.

Pentru a fi convinse că nativa din Rac este cea mai iubită femeie din zodiac, este suficient să aruncăm o privire asupra reprezentantelor celebre ale acestui semn zodiacal adorabil. Deşi reprezentanţii masculini ai zodiei au marcat lumea prin blândeţea şi sufletul lor mare (Dalai Lama, Prinţul William, Tom Hanks şi Robin Williams sunt numai câţiva Raci celebri), femeile născute sub acest semn au fost şi mai iubite datorită spiritului lor altruist şi bunătăţii infinite. Frumoasa Liv Tyler a fost aleasă să joace o elfă, rasa nobilă și superioară din epopeea epică „Stăpânul Inelelor”, iar Meryl Streep este de-a dreptul adorată pentru talentul şi caracterul ei luminos, tipic unui Rac. Dar poate cea mai demnă reprezentantă a celei mai iubite zodii este Lady Diana Spencer: regretata Prinţesă a Inimilor şi-a împărţit cu generozitate dragostea şi a fost adulată de o lume întreagă, fiind probabil cea mai îndrăgită femeie a tuturor timpurilor!

Mai ai nevoie de motive pentru a fi convinsă că Racul este cea mai iubită zodie şi că femeia născută sub acest semn este îndrăgită de toţi cei din jurul ei? sursa: Diva.Haire

×
Subiecte în articol: cea mai iubita zodie