x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 16 septembrie 2018. Racii se vor trezi sub tirul criticilor

Horoscop 16 septembrie 2018. Racii se vor trezi sub tirul criticilor

15 Sep 2018   •   17:57
Horoscop 16 septembrie 2018. Racii se vor trezi sub tirul criticilor

Horoscop zilnic 16 septembrie. Află ce ți-au hărăzit astrele pentru ziua de duminică.

Horoscop 16 septembrie FECIOARĂ

Graba şi impulsivitatea pot avea urmări dintre cele mai neplăcute, ca atare trebuie să-ţi ţii sub control tendinţele exagerate din orice domeniu. Fie că eşti cam agresiv la volan, fie că te aprinzi repede în discuţiile în contradictoriu. Dacă nu te opreşti la timp, în limitele normale, tu vei fi cel care va avea cel mai mult de suferit de pe urma propriilor tale gafe. Eşti tentat să faci un gest incorect, având impresia că ţi se cuvine, dar după ce furia momentului va trece, vei regreta amarnic nervii de acum.

Horoscop 16 septembrie BALANȚĂ

Deciziile bune sunt o combinaţie între ceeea ce îţi transmite inima şi ceea ce te sfătuieşte mintea. Dacă ai găsi o variantă care să unească ambele laturi, ai avea numai de câştigat. Nimic în exces nu e bun, iar o fire echilibrată ca tine nu va turna nici prea multă emoţie, nici prea multă logică în reţeta acestui moment. Alegerea făcută se va dovedi a fi cea mai bună care răspunde şi la nevoile tale sufleteşti, şi la cele mentale, aducând la un numitor comun dorinţa şi datoria.

Horoscop 16 septembrie SCORPION

Ca niciodată, te copleşeşte teama şi nu ai curajul de a spune ce simţi sau ce gândeşti. Preferi să rămâi discret în banca ta, fără a destăinui nimic din secretele tale, pentru că e mai bine să reduci mărturisirile, mai ales în faţa unor persoane care îţi ridică semne de întrebare cu privire la bunele lor intenţii. Nu o dată ai avut încredere în cineva şi acesta a profitat de bunăvoinţa ta şi a răspândit în târg bârfe, de aceea nu vrei să repeţi greşeala. Mai bine taci şi te învălui într-o undă de mister decât să exprimi sincer tot ce simţi.

Horoscop 16 septembrie SĂGETĂTOR

Nu te teme nici de cele mai îndrăzneţe vise, nici de cele în care momentan nici tu nu ai încredere deplină că ar fi posibile, ci continuă să ţinteşti cât mai sus. Eşti pe deplin protejat în ceea ce vrei să atingi într-o bună zi, deci continuă deci să urci cu paşi mari şi curajoşi scara care te duce într-un vârf care pentru mulţi pare, în acest moment intangibil. Nu te aştepta ca ascensiunea să fie lină şi constantă de la bază până la vârf, aşteaptă-te şi la hopuri, şi la coborâşuri bruşte, şi la planuri dărâmate, dar fii convins că sensul nu e decât unul: înainte! Ai curajul să clădeşti acest edificiu major al vieţii tale, sigur că eşti permanent ocrotit de o aripă protectoare!

Horoscop 16 septembrie CAPRICORN

Nu face din ţânţar armăsar, altfel tot tu îţi strici ziua! Lasă stresul deoparte şi nu te mai enerva la orice fleac. Motive de iritare vei avea tot timpul, dar numai tu le dai mai multă atenţie decât ar merita. Azi dai piept cu o serie de nimicuri care te scot, de-a dreptul, din sărite, dar dacă reuşeşti să le tratezi cu indiferenţă, vei trece mult mai repede peste ele. Tu eşti cel care le faci să pară mai importante sau mai grave decât sunt, pentru că cea mai bună soluţie, în asemenea situaţie, ar fi să nici nu le bagi în seamă, dar e greu de crezut că vei reuşi să nici nu le observi.

Horoscop 16 septembrie VĂRSĂTOR

Chiar şi visarea poate fi exersată, deci nu te teme să-ţi faci planuri măreţe, să adaugi noi şi noi etaje castelului pe care îl clădeşti din propria ta imaginaţie, pentru că numai aşa vei ajunge acolo unde doreşti tu cel mai mult. Nu te teme nici să ceri, nici să speri, nici să chemi cu gândul lucrurile pe care le consideri cele mai importante pentru inima ta, pentru că ai capacitatea de a manifesta în viaţa ta orice lucru, dacă ştii să-l construieşti mai întâi mental. Fiecare zi poate completa tabloul pe care îl pictezi, cu alte şi alte mici detalii minunate la ceea ce într-o zi va fi opera ta completă, demnă de fericire. Dacă practici zilnic visarea, ajungi departe!

Horoscop 16 septembrie PEȘTI

Tu eşti cel care spune nu abundenţei de ocazii bune care te înconjoară. Probabil ţi-ai fixat gândul asupra unui unic simbol care pentru tine ar însemna fericirea şi dacă acela nu vine încă la tine, ai tendinţa să spui că nu ai nimic. Or, a avea ceva nu înseamnă neapărat să ai doar acel lucru de care ţi-ai legat tu toate speranţele. Deschide-te spre alte oportunităţi, spre alte direcţii, spre alte motive de fericire, nu aştepta miracole doar dintr-o singură direcţie. Ai infinite resurse de bucurie şi succes la îndemână, trăieşti într-un univers al posibilităţilor, dar ca să beneficiezi de efectele lor nenumărate, trebuie să le primeşti cu braţele deschise! Spune da abundenţei de soluţii!

Horoscop 16 septembrie BERBEC

Fă tot posibilul să-ţi permiţi azi o cât de scurtă ieşire din mediul tău obişnuit. Că e o călătorie mai lungă sau o simplă plimbare pe jos până acasă, efectele sale vor fi excelente asupra tonusului tău general. De altfel, orice gen de deplasare ar fi de preferat, deci, fie că ieşi cu bicicleta, dacă vremea îţi permite, fie că ieşi la jogging sau la un marş forţat prin cartier, te întorci acasă remontat, plin de energie şi cu o stare de bună dispoziţie de invidiat. Oferă-ţi câteva minute de distracţie, dar una care să implice şi un cât de mic efort fizic. Te relaxezi de minune dacă te plimbi puţin!

Horoscop 16 septembrie TAUR

Priveşti spre viitor cu un optimism molipsitor şi nu poţi vorbi de etapele următoare decât cu un ton ridicat, vesel, pozitiv, pentru că ai deplină încredere în ce va urma. Păstrează-ţi acest tonus până la capăt, deoarece visul tău are şanse să se materializeze numai dacă îţi menţii această energie chiar dacă apar obstacolele de pe parcurs. Nu te întrista nici la cea mai mică suspiciune care se infiltrează în suflet cu continuă să spui cu tărie că se poate!

Horoscop 16 septembrie GEMENI

Trece prin calea ta o şansă excelentă, dar nu te prinde în cea mai bună pasă şi rişti să-i dai cu piciorul. Te îndoieşti că ar ieşi ceva bun de aici şi, tot căutând nod în papură, vei lăsa norocul să treacă pe lângă tine fără a profita de el. Lasă nesiguranţa deoparte şi pune imediat mâna pe ocaziile bune care se ivesc, pentru că norocul nu te aşteaptă. Uneori, e nevoie de reacţii foarte prompte pentru a beneficia de auspiciile bune ale unei situaţii, pentru că nu ţi se oferă de două ori. Mâine ar putea fi deja prea târziu!

Horoscop 16 septembrie RAC

Credeai că prietenii te vor susţine într-un moment dificil, dar, în loc de încurajări care să-ţi ridice moralul, te trezeşti sub tirul criticilor lor. E un semnal de alarmă cu privire la bunele lor intenţii, deci ai tot dreptul să le pui la îndoială sinceritatea şi loialitatea. Tu nu ai fi făcut aşa, dacă ei ar fi trecut prin situaţii similare, ba chiar ai fi pus umărul alături de ei ca să depăşească hopul, pe când ei ce fac? Te judecă, te ceartă, fug de răspundere sau încearcă să te influenţeze să renunţi. Nu de asemenea ajutor ai tu nevoie acum. S-ar putea ca prietenii mai vechi să te dezamăgească, în timp ce alţii, de la care nu aşteptai nimic în mod special, să te susţină mult mai bine. Fii deci exigent cu cei pe care îi accepţi alături!

Horoscop 16 septembrie LEU

Cu cat stai si te gandesti mai mult la o problema, cu atat descoperi mai multe motive de ingrijorare. Nu privi totul doar din prisma greutatilor sau probelor prin care treci pentru a depasi acest impas, ci priveste cu luciditate si intelepciune, ca sa vezi ce ai de invatat din asta. Iti faci griji fara motiv, ti se pare mult prea greu pentru nivelul tau actual, dar daca te-ai detasa un pic de asa zisa gravitate a situatiei, ai vedea ca nu e nici grav, nici rau, nici dificil de rezolvat. Daca privesti totul cu teama si cu pesimism, e si normal sa nu vezi in jur decat hopuri, dar daca ai analiza la rece, ca si cum nu ai fi tu implicat, ai descoperi repede cai de iesire.

 

Horoscop zilnic oferit de acvaria.com.

×