Horoscop zilnic 26 septembrie. Află ce ți-au hărăzit astrele pentru ziua de miercuri.
Horoscop 26 septembrie Balanta. Felul în care îi exercită unii autoritatea asupra ta lasă urme neplăcute şi îţi strică tot cheful de a mai face ceva. El nu ştie să se impună decât prin ton agresiv, prin forţă, printr-o violenţă pe care nu o poţi tolera, dar chiar dacă vei încerca să îţi spui părerea despre comportamentul său nepotrivit, nu vei scăpa fără un atac la persoană. Dacă această energie din belşug ar fi canalizată în mod constructiv, s-ar ajunge la rezultate excelente, dar ce păcat că se iroseşte pe certuri, conflicte, încăpăţânări inutile.
Horoscop 26 septembrie Scorpion. Relaţia cu instituţiile statului este în prim plan de parcă ar fi venit vremea unor proiecte majore, de care depinde imaginea ta profesională sau reputaţia ta. Laşi impresie bună pe oriunde treci, pentru că inspiri profesionalism, autoritate, seriozitate, exact acele calităţi de care e nevoie în planurile tale curente. Nu te lăsa intimidat nici de funcţia celor cu care discuţi, nici de eventualele avertismente care ţi se adresează, pentru că nu te simţi vinovat de absolut nimic. Eşti sigur pe tine, stăpân pe situaţie, te bazezi pe o experienţă bogată în domeniul pe care îl practici şi pe un bagaj imens de cunoştinţe verificate şi bine documentate.
Horoscop 26 septembrie Sagetator. Veştile bune vin de pretutindeni şi poţi spune că e o zi fericită, frumoasă, luminoasă. Cele mai bune lucruri se petrec în relaţie directă cu ceilalţi oameni pe care îi întâlneşti, ca atare ieşi în lume, socializează, cunoaşte persoane noi, pentru că printre aceştia se pot afla viitori prieteni de nădejde, potenţiali parteneri sentimentali, tovarăşi cu care te vei simţi pe aceeaşi lungime de undă în proiecte de succes. Schimbul de sentimente, de vorbe bune, de complimente merită pus mai bine în valoare, pentru că la energia pozitivă pe care o emiţi tu primeşti dublu acelaşi gen de energie!
Horoscop 26 septembrie Capricorn. Greu de spus în ce ritm evoluează un plan în care ai şi tu un rol de jucat, pentru că ai parte şi de progrese vizibile, dar şi de hopuri enervante succesiv. Dacă ceva a mers foarte bine o perioadă, acum ajunge pe un nivel în care stagnează, înaintează ca melcul, dar poate nu te deranjează această pauză. Îţi mai tragi şi tu sufletul după ce ai tras tare o vreme, ca atare nu insista să duci azi mai departe ceea ce, momentan, stă pe loc. Ai şi tu nevoie de detaşare, să ieşi din miezul evenimentelor, şi să priveşti la rece unde s-a ajuns.
Horoscop 26 septembrie Varsator. Trebuie să te înarmezi cu multă răbdare, dar mai ales cu toleranţă imensă, deoarece oamenii pe care îi întâlneşti astăzi sunt greu de suportat. Dai numai peste oameni puşi pe harţă, care te contrazic la orice fleac, spun nu la orice propunere, încât tot tu trebuie să fii cel care renunţă la propriile păreri doar pentru a restabili armonia, treci tot tu cu vederea, închizi tot tu ochii la ce nu-ţi convine. Şi bine faci, pentru că exact această atitudine de compromis, de sacrificiu în faţa celor din jur, mult prea orgolioşi şi încăpăţânaţi, e cea care te va scuti de nervi în plus. Taci şi suportă, e spre binele tău!
Horoscop 26 septembrie Pesti. Efortul colectiv la care ţi-ai adus şi tu contribuţia a ajuns într-un punct din care deja se întrevede succesul! Nu uita că nu ai fi ajuns aici fără cei din jurul tău, ca atare cel mai motivant lucru e să vă apreciaţi deschis unii pe alţii, să vă recunoaşteţi fiecare rolul în acest demers care, iată, se apropie de nivelul sperat de toată lumea. Şi tu eşti apreciat pentru ceea ce ai realizat alături de ceilalţi, ca atare nu uita să fii şi tu amabil, generos în cuvinte de laudă, pentru că ele sunt recompensa care vă încântă pe toţi în parte şi vă împing mai departe.
Horoscop 26 septembrie Berbec. Norocul tău, astăzi, e o minunată capacitate de a te exprima liber, uşor, la obiect, astfel încât mesajul tău să-şi atingă extrem de uşor ţinta. Ai mereu ceva bun de spus lumii, ai pentru oricine o vorbă frumoasă şi un compliment ce face plăcere, iar ceea ce ai tu de transmis are un rol asupra cuiva care caută cu înfrigurare o cale sau o soluţie. Practic, apari în calea unui prieten la momentul cel mai potrivit pentru a-i transmite o veste sau o informaţie de care aceasta are neapărată nevoie, deci vei deveni eroul lui! Spune ce ştii, transmite ce ai în minte, pentru că mulţi se vor folosi de informaţiile pe care tu le deţii astăzi.
Horoscop 26 septembrie Taur. Eşti la finalul unei etape şi, ca la orice moment de final, e vremea bilanţului. Eşti mulţumit de nivelul la care ai ajuns, consideri că ai făcut tot ce era mai bine pentru a ajunge aici, deci nu ai de ce să spui că se putea şi altfel. Fii mândru de ceea ce ai construit până acum şi bucură-te de roadele palpabile ale eforturilor depuse, pentru că nu a fost deloc un demers simplu şi nicidecum scurt. Ai muncit mult ca să ajungi aici, deci ai cu ce te lăuda! Arată lumii ce ai realizat, pentru că sunt rezultate vizibile, palpabile, care pot fi încununarea cu succes a unui episod de maximă implicare din partea ta. A ieşit bine, bucură-te de rezultat!
Horoscop 26 septembrie Gemeni. Eşti într-un punct de răscruce când oscilezi între ceva din trecut şi ceva din viitor şi nu ştii ce să alegi. Momentul e ideal pentru a sta să cântăreşti situaţia cu recunoscutul tău talent de a compara ce ai pus pe cele două talere ale propriei balanţe, iar decizia la care ajungi va fi cea mai înţeleaptă. Trecutul e bine să rămână acolo la locul lui, să nu-l mai scoţi la iveală, pentru că ţi-ai învăţat lecţiile din acele vremuri. Acum e momentul să priveşti spre cel care vei fi mâine şi să începi să mai pui câte o cărămidă la construcţia ta personală. Ce a fost a fost, gata, s-a dus, închide capitolul de şi concentrează-te numai asupra celui care vrei să fii! Te-ai schimbat, acum eşti altul!
Horoscop 26 septembrie Rac. Nu eşti lăsat să te exprimi în voie, aşa cum îţi place, ba chiar taci mai mult ca oricând, din cauza unor condiţii care te reduc la tăcere. Te afli într-un mediu marcat de restricţii, de reguli severe, de o oarecare rigiditate în care nu te poţi simţi în largul tău, tu, o fire liberă care face ce-i place! Azi nu poţi face ce vrei, din cauza unor persoane care au grijă să-ţi atragă de fiecare dată atenţia că nu eşti decât un simplu executant, un pion pe tabla altuia de şah, stând la cheremul celor mai puternici.
Horoscop 26 septembrie Leu. Un hop financiar te obligă să opreşti orice afacere în derulare până la noi ordine. Posibil să resimţi un gol în portofel, peste care vei trece, dar cât timp nu primeşti bani în plus care să acopere lipsa, nu poţi merge mai departe în ce ţi-ai propus. Poate e vorba de o amânare a unei plăţi, de incapacitatea de a-ţi achita o datorie mai veche, de imposibilitatea de a cumpăra acum un obiect pentru care ai făcut deja sacrificii, ca atare e bine să laşi investiţiile pe altădată. Momentan, nu mai sunt posibile şi nici recomandabile, dar în curând se va reechilibra balanţa.
Horoscop 26 septembrie Fecioara. Când nici nu te aşteptai, apare un musafir nepoftit, dar pe care îl primeşti cu inima deschisă. E o schimbare neprevăzută în program, deşi aveai altceva de făcut, dar aşa trebuie să te adaptezi noilor condiţii din mers. Poate şi tu trebuie să pleci la drum pe nepregătite, şi, ca de obicei, lucrurile neplanificate în faţa cărora trebuie să dai dovadă de flexibilitate, sunt şi cele care ies cel mai bine. Dacă ai avea timp suficient să le pregăteşti pe toate în detaliu nu ar ieşi la fel de bine care cele care te iau prin surprindere cerând de la tine promptitudine şi inspiraţie de moment.
Horoscop oferit de acvaria.com