x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 4 august 2018. Peștii sunt nerăbdători să ajungă mai repede la un anumit moment

Horoscop 4 august 2018. Peștii sunt nerăbdători să ajungă mai repede la un anumit moment

03 Aug 2018   •   11:55
Horoscop 4 august 2018. Peștii sunt nerăbdători să ajungă mai repede la un anumit moment

Horoscop zilnic 4 august. Află ce ți-au hărăzit astrele pentru ziua de sâmbătă.

 

Horoscop 4 august  2018 Berbec. Ai sperat mult de la un eveniment spre care ţi-ai canalizat toată energia şi, când colo, rezultatele sunt mult sub aşteptări. Eşti dezamăgit, desigur, pentru că la cât de mult ai muncit, ai fi dorit cu totul alte rezultate. Nu trebuie să renunţi, nici să te opreşti din elan. Sunt hopuri inerente în orice proiect important, iar tu dai azi piept cu o astfel de piedică în care îţi sunt puse la încercare rezistenţa, răbdarea, voinţa de a trece peste orice! Nu te lăsa păgubaş de la un banal impas, ci adună-ţi forţele pentru etapa următoare. Acum iei doar o mică pauză!

Horoscop 4 august  2018 Taur. Stresul s-a acumulat şi ai tendinţa de a răspunde agresiv la orice afront, dar această atitudine nu face bine nimănui. Nici tu nu te simţi prea bine că eşti nevoit să vorbeşti pe acest ton şi nici interlocutorii tăi nu-ţi vor agrea prea mult compania dacă eşti mereu pus pe harţă. Încearcă să ţii cont de starea celor din jur care nu e tocmai bună şi chiar şi cea mai banală replică îi poate deranja. Dacă amicii tăi trec prin momente dificile, nu mai veni şi tu cu nervi şi critici odată în plus, pentru că şi aşa le merge prost!

Horoscop 4 august  2018 Gemeni. Nu te juca aşa cu banii de care dispui, pentru că azi eşti cam aerian şi eşti gata să închei tranzacţii incomplet analizate, cu un mare factor de risc. Neglijenţa cu care manipulezi banii şi atitudinea uşuratică pe care o abordezi când vine vorba de afaceri, cheltuieli, plăţi pot avea ca efect erori neplăcute din care umorul nu te poate scoate aşa cum ai crede. Cântăreşte mai atent orice tranzacţie financiară, oricât de măruntă, numără-ţi până şi restul pe care-l primeşti la cumpărături, pentru că eşti pasibil de o pagubă. Nu mare, dar suficient cât să-ţi strice ziua.

Horoscop 4 august  2018 Rac. Felul în care te priveşti pe tine însuţi depinde de comportamentul celor din jur faţă de tine. Dacă lumea te înconjoară cu bucurie, şi tu te simţi mai bine în pielea ta, pentru că vezi în ochii lor o oglindă care te prezintă pe tine. Dacă însă observi cea mai mică urmă de negativism, de suspiciune sau de critică la adresa ta, începi să-ţi pui tot felul de întrebări şi să te supui unui proces sever de conştiinţă cu privire la valoarea ta. Nu meriţi asemenea tratament, pentru că nu ai cum să fii plăcut în ochii tuturor, oricât te-ai strădui, deci iubeşte-te aşa cum eşti, fără să asculţi părerile altora.

Horoscop 4 august  2018 Leu.  Poate că da, eşti o fire mai conservatoare şi mai prudentă, dar sunt momente în care e nevoie de ceva mai multă flexibilitate. Nu te ţine cu dinţii de o idee sau stare de lucruri, pentru că acestea nu te ajută să ajungi acolo unde îţi doreşti. Această rigiditate poate îţi inspiră ţie siguranţă şi încredere, dar nu te lasă să evoluezi. Stai captiv într-o zonă care nu mai aduce nimic nou iar şansele bune trec pe lângă tine fără a le valorifica şi asta doar de teama schimbării. Ar fi bine să pleci urechea şi la părerile complet diferite de cele în care crezi cu tărie!

Horoscop 4 august  2018 Fecioara. Dacă unele lucruri nu au ieşit bine în viaţa ta, nu trebuie să te cramponezi de ele şi să le tot treci în revistă. Eşecurile au şi ele rostul lor: extragi din ele concluzii utile pentru ca data viitoare să nu mai greşeşti şi să-ţi iasă toate ca la carte. Ai să vezi că visul care tocmai s-a destrămat are un rol în viitoarele tale succese. Nu îţi era dat să primeşti acel lucru sau nu era bun pentru ceea ce va urma de acum înainte, ca atare aşteaptă cu încredere ceea ce are de oferit viaţa în schimbul acelui lucru pe care nu ai putut pune mâna. Poate fi mai bun căci legea compensaţiei există!

Horoscop 4 august  2018 Balanța. Iubirea nu înseamnă a-i cere celuilalt să se schimbe pentru a fi aşa cum îţi doreşti tu, ci să-l iubeşti aşa cum e, fără a încerca să-l transformi într-o marionetă. Vei înţelege asta şi azi, printr-un moment care te sfătuieşte să renunţi la vise, la anumite aşteptări, poate imposibile, la un anumit standard şi să te mulţumeşti sincer cu ceea ce primeşti. Iubirea cere de multe ori renunţări şi compromisuri, dând dovadă de flexibilitate şi capacitate de adaptare la realitate. Vei vedea că vei primi mai mult decât te aştepţi dacă nu ridici ştacheta foarte sus!

Horoscop 4 august  2018 Scorpion. Veştile care vin de la lume te întristează, poate nu pentru că te privesc pe tine personal, ci pentru că pui suflet în problemele altora. Devii o ureche bună de ascultat, un umăr bun de plâns pentru alţii care trec prin situaţii nefericite, şi vei descoperi cât de mult bine le face prezenţa ta alături de ei. Îţi sacrifici liniştea proprie doar pentru a fi alături de cel supărat, tocmai pentru că ştii ce mult contează să existe cine alături care să te asculte şi să-ţi ridice moralul. Asta faci tu azi pentru oameni dragi ţie ce îţi vor mulţumi.

Horoscop 4 august  2018 Săgetător.Ai aşteptat multă vreme acest eveniment căruia îi acorzi o importanţă cu totul specială, de parcă ar fi un miracol! Eşti atât de aproape de el, încât aproape că îl poţi atinge, dar nu trebuie să te culci încă pe laurii victoriei, sigur pe reuşită. Ţi se mai cer unele eforturi, încă mai ai de muncit, pentru că da, e o şansă excelentă şi foarte clară, dar nu ţi se oferă pe tavă. Eşti pe ultima sută de metri, când pui toate detaliile la locul lor înainte de a extrage o concluzie ce va genera ulterior rezultatul mult aşteptat care te va face fericit.

Horoscop 4 august  2018 Capricorn. Nu te aştepta ca ajutorul celor din jur să vină în lumini strălucitoare, ci uneori cel mai bun sfat poate fi şi cel mai banal cuvânt adresat ţie. Coboară ştacheta pretenţiilor tale de la ceilalţi, pentru că azi te vei bucura de un sprijin sincer şi eficient sosit în cel mai obişnuit ambalaj posibil. Vei avea numai de câştigat dacă vei şti să beneficiezi de susţinerea prietenilor bucurându-te de simpla lor prezenţă. O informaţie aparent minoră, care soseşte azi de la ei, are pentru tine conotaţii speciale.

Horoscop 4 august  2018 Vărsător. Nu eşti în cea mai bună formă, pentru că s-au adunat mai multe motive de supărare în acelaşi timp şi, impresionabil cum eşti, e şi normal să fii afectat de ele. Parcă peste tot auzi doar veşti proaste, nimic nu-ţi convine, eşti mai tot timpul bosumflat, dar dacă ai lupta un pic cu această stare negativă, ai începe să vezi că ţi se oferă în schimb suficiente alte motive să zâmbeşti. Chiar dacă ceea ce are această zi de oferit nu corespunde aşteptărilor tale, tot va apărea ceva în compensaţie care ar merita primit cu braţele deschise, dar ce să-i faci dacă tu eşti în această pasă proastă?

Horoscop 4 august  2018 Pești. Eşti nerăbdător să ajungi mai repede la un anumit moment de care ţi-ai legat cele mai mari speranţe. E o chestiune de suflet, deci liniştea sau fericirea ta depind de acel moment căruia îi atribui însuşiri speciale. Poate e prima întâlnire cu persoana care te atrage, poate e un eveniment major în cuplu, de aceea emoţiile tale ajung acum la cote maxime. Simţi că însuşi destinul îşi lasă amprenta pe acest moment deosebit şi de aceea aştepţi enorm de la el, ca şi cum ţi-ar schimba viaţa!

Horoscop oferit de acvaria.com

×
Subiecte în articol: Horoscop 4 august horoscop