x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop luni 30 aprilie 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla

Horoscop luni 30 aprilie 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla

29 Apr 2012   •   21:00
Horoscop luni 30 aprilie 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla

Luna se afla astazi in Leu, in crestere. Avem bucurie de viata, suntem optimisti, poate chiar prea optimisti pe alocuri, astfel ca suntem predispusi la excese si extravagante.

BERBEC
Cu Luna in Leu, astazi ai o nevoie inconstienta de a fi in centrul atentiei si de a te da in spectacol. Ai tendinta de a dramatiza orice experienta, de a domina si a-i trata pe cei din jur cu superioritate. Totusi, exagerarile si imprudentele ar trebui evitate, mai ales in relatia afectiva sau in afaceri.

TAUR
O zi buna pentru a te ocupa de chestiuni patrimoniale, de casa si camin. Contextul astral vorbeste despre luarea unei hotarari in ceea ce priveste o investitie materiala sau o afacere de familie. Aspectele sunt favorabile, esti bine sustinut, insa incearca sa renunti la ideile fixe si sa cauti cadrul legal potrivit pentru demersurile de astazi.

GEMENI
Ai parte de o zi frumoasa. Luna se afla in Leu, in zona comunicarii, asa ca esti in elementul tau. Te misti mult, intalnesti oameni si informatii noi, gasesti mereu un unghi avantajos din care sa privesti lucrurile, astfel incat sa rezolvi tot ce-ti propui. Nu e exclus sa te hotarasti sa pleci intr-o calatorie, la invitatia unui prieten.

RAC
Tu esti bine sutinut, mai ales din punct de vedere material si financiar. Toate jocurile iti ies astazi daca-ti pui in functiune talentele si, in acelasi timp, ai incredere in tine si in instinctul tau. Totusi, afacerile cu prieteni sunt de evitat sau de cantarit bine. Unii nativi pot face astazi o alegere inspirata cu privire la o investitie imobiliara.

LEU
Luna se afla astazi in zodia ta, asa ca cei din jur ar trebui sa renunte de pe acum la orice asteptare care te vizeaza, pentru ca esti concentrat doar pe tine si pe interesele tale. Poti aborda cu seninatate orice experienta, vrei si chiar e indicat sa faci doar ce simti, dar fara compromisuri si fara sa fortezi lucrurile.

FECIOARA
E posibil sa ai indoieli cu privire la unele initiative sau obiective. Cu toate acestea, nu e momentul sa actionezi si in nici un caz sa renunti la ceva. Se pare ca totul se asaza cum e mai bine pentru tine, atat profesional, cat si financiar, in momentul in care esti dispus sa te detasezi si sa te lasi in voia curentului.

BALANTA
Te bucuri de sprijin, sustinere si popularitate. Esti in centrul atentiei, prietenii sunt alaturi de tine in demararea unor actiuni si derularea unui proiect, gasesti sustinatori la tot pasul. Totusi, daca vine vorba despre bani, fii precaut in ceea ce priveste imprumuturile. De asemenea, verifica acuratetea vestilor pe care le primesti astazi inainte sa tragi concluzii.

SCORPION
Astazi te poti folosi cu succes de autoritatea si credibilitatea de care dispui, pentru a sensibiliza o persoana avizata sa-ti intoarca o favoare sau sa te ajute sa obtii suportul material de care ai nevoie acum. Desi contextul astral al zilei este favorabil, evita sa abuzezi de bunavointa celorlalti sau sa fortezi mana cuiva.

SAGETATOR
Pentru tine, ziua aceasta inseamna aspiratii, dorinte si imaginatie debordante. Cum nu prea mai poti sa te complaci in rutina, tinzi sa lasi sarcinile zilnice in plan secund si probabil vei suporta si niste consecinte din acest motiv. Pe de alta parte, iti face foarte bine sa zugravesti viitorul in culori calde, sa te lasi inspirat de idei noi sau sa calatoresti, macar mental, in locuri frumoase.

CAPRICORN
Astazi ai noroc in demersuri care necesita bani sau alte resurse materiale detinute de altii. Cu alte cuvinte, daca ai nevoie de o suma de bani sau de sprijin de alta natura pentru derularea unui proiect sau a unei afaceri, poti apela cu incredere la persoanele potrivite. In unele cazuri, vei fi uimit sa constati ca poti primi chiar inainte de a cere.

VARSATOR
Poate ca principiile si convingerile familiei nu se potrivesc cu atitudinea ta sau cu alegerile pe care intentionezi sa le faci. Cu toate acestea, drumul potrivit este acela in care crezi, asa ca, daca te inspira sa intri intr-un parteneriat, sa incepi un proiect sau chiar sa te casatoresti, ai incredere in intuitia ta. Ceilalti se vor convinge in scurt timp ca ai procedat bine.

PESTI
Chiar daca accentul este pus pe munca astazi, nu e o problema pentru tine. Contextul astral predispune la usurinta, entuziasm, dorinta de a fi in serviciul altora, bucuria de a darui. Daca munca ta este una creativa, rezultatele vor fi minunate si ii vor inspira pe toti cei din jur. In plus, e posibil sa obtii si o recompensa materiala.

×