Îţi stă mintea la bani şi cauţi mijloace practice prin care să îţi creşti veniturile financiare prin munca proprie. Faci bugete peste bugete şi reuşeşti să atragi unele surse suplimentare de venit. Manifeşti cu tărie dorinţa de creştere pe scară socială, îţi urmăreşti interesele cu o voinţă de fier şi impactezi un grup mare de oameni prin felul în care te administrezi.
Taur
În ceea ce te priveşte, eşti centrat pe propriile nevoi şi dorinţe, eşti foarte cald şi senzitiv. Ai nevoie de stabilitate şi statornicie pentru a te simţi în siguranţă. Eşti foarte atras de spiritualitate, religie sau filosofie. Ţi-ai putea satisface nevoile spirituale fie plecând într-un pelerinaj, fie călătorind mental prin intermediul lecturii.
Gemeni
Astăzi eşti predispus la izolare şi introspecţie. Este o zi potrivită meditaţiei sau reculegerii într-un lăcaş de cult. Dispui de o mare forţă interioară, ai o voinţă foarte puternică şi pătrunzi lucrurile în profunzime. Manifeşti o fire imaginativă, eşti uşor de distras de către mediul înconjurător şi îţi recomand prudenţă la drumurile pe care le faci.
Rac
Tu eşti cald, sociabil şi dornic de compania prietenilor. Astăzi îţi place să te întovărăşeşti cu oameni puternici, hotărâţi, care ştiu ce vor. Aspectele astrale te sprijină să înveţi să împarţi responsabilitatea şi iniţiativa. Eşti foarte apreciat şi sprijinit de cineva din anturaj, poate chiar de o femeie. În relaţia cu persoana iubită fii deschis şi iubitor.
Leu
Astăzi eşti încercat în zona disciplinei mentale. Mintea ta este foarte activă, eşti foarte ataşat de credinţele tale religioase şi morale, pe care ai tendinţa să le impui fraţilor, verişorilor sau chiar vecinilor. Intuiţia şi clarviziunea ta sunt foarte prolifice. Foloseşte-te de farmecul personal şi de manierele plăcute pentru a păstra armonia în relaţii.
Fecioară
Eşti preocupat de implementarea practică a cunoştinţelor tale. Dispui de idei practice care ţi-ar putea îmbunătăţi viaţa, dar nu ai suficientă încredere în tine sau resursele financiare de care dispui ţi se par insuficiente. Te implici total în relaţia cu persoana iubită sau cu copiii. Eşti foarte creativ în chestiunile care ţin de relaţia amoroasă sau de educaţia copiilor.
Balanţă
Tu culegi roadele financiare provenite din asocierile sau colaborările în care eşti implicat. Ai putea deveni agresiv pentru a revendica ceea ce consideri că ţi se cuvine. Fii diplomat, ai încredere în tine şi în cei din jurul tău. Eşti susţinut de prieteni şi te bucuri de popularitate în anturaj, datorită modului rafinat în care comunici.
Scorpion
Atenţia ta este astăzi îndreptată spre relaţiile şi parteneriatele oficiale în care eşti implicat. Poate fi un moment de bilanţ la nivel partenerial, testezi sau evaluezi statornicia şi angajamentul tău, dar şi al partenerilor tăi. Comunici într-un mod destul de dur. Dispui de o gândire foarte logică şi penetrantă, dar eşti foarte tranşant în exprimare.
Săgetător
Îţi investeşti energia în munca şi în relaţiile de la locul de munca. Îţi place să te implici în activităţi practice. Relaţia cu superiorii ierarhici este foarte bună şi te bucuri de sprijinul şi de aprecierea lor. Noi surse de câştig financiar din munca proprie păr să se prefigureze. Eşti foarte legat de casă şi de familie, iar atmosfera din casă ţi se pare magică.
Capricorn
În ceea ce te priveşte, astăzi îţi concentrezi întreaga atenţie asupra persoanei iubite sau asupra copiilor. Renunţă la posesivitate şi control, dă-le spaţiu şi libertate. Manifeşti o creativitate puternică, este o zi favorabilă jocului, distracţiilor, dar şi activităţilor artistice sau actoriceşti. În cazul în care circuli cu maşina fii prudent.
Vărsător
Eşti predispus la emotivitate, hipersenzitivitate şi preferi să îţi încarci bateriile în privat, poate chiar în intimitatea domiciliului. Preţuieşti casa, familia, activităţile gospodăreşti şi ai putea alege să te relaxezi gătind pentru cei dragi. Trăieşti emoţii foarte intense şi manifeşti atracţie pentru ocultism sau psihologie.
Peşti
Tu ai putea pătrunde în grupuri sau organizaţii puternice, care să te sprijine în evoluţia ta socială sau profesională. Ai o viaţă socială organizată, eşti altruist şi îţi pui cunoştinţele în sprijinul celorlalţi. Ai învăţat să funcţionezi în parteneriate, iar acum ai putea trage foloase materiale de pe urma lor. Se prefigurează o călătorie de scurtă durată cu maşina.
Citește pe Antena3.ro