Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (39)

Memorialistul Argetoianu este binecunoscut lectorilor din România, şi nu numai, iar anul de foc 1942 grăieşte de la sine. Transcrierea textelor în revistă se face după manuscrisul olograf, aflat în posesia noastră. Scriitorul politic Constantin Argetoianu s-a născut la 3 martie 1871, în Craiova, şi a încetat din viaţă la 6 februarie 1955, în gulagul comunist din Sighetul Marmaţiei.

 „1942,
Sâmbătă, 21 februarie
La Ministerul Economiei funcţiona ca factotum, prietenul lui Marinescu, Aurel Ştefănescu. Omul avea titlul modest de „Consilier tehnic”, dar nimic nu se făcea fără dânsul, şi bineînţeles fără şperţ. A furat de a stins pământul, cu sau fără învoirea lui Ma­rinescu, prietenul şi ministrul său... Se vede că a aflat şi Antonescu de pungăşiile acestui neruşinat, căci, spre mirarea tuturor, a fost dat afară de la Minister!
O ultimă năzbâtie a lui Urdăreanu. Câteva luni înainte de prăbuşire, Urdăreanu a chemat la Bucureşti pe bătrânul Broşteanu-Urdăreanu, din Gorj, şi i-a spus că „Regele vrea să vadă toate actele sale de fa­mi­l­ie”. Naiv, omul le-a adus la Palat, Urdăreanu le-a luat, şi Broşteanu nu le-a mai văzut... Am notat, la vre­me, ordinele date în Dolj, prefectului şi primarului Craiovei, să strângă de pe unde or şti actele şi docu­men­tele privitoare la „familia Urdăreanu”. Ce va fi urmărit peştele? Voia oare să fie numit Prinţ? (Cotoi, Prince de la Paix!) Sau numai cavaler de devoţiune al Ordinului de Malta? Sau poate să ia chiar locul Regelui Carol, a cărui abdicare o prevedea?

Duminică, 22 februarie
Ieri la amiază, era să plâng de emoţie! După ce fulguise toată dimineaţa, a ieşit în fine soarele, pe care nu-l mai văzusem de 100 de zile; un miros de pri­măvară s-a ridicat şi am avut impresia că ieşim din infernul acestei catastrofale ierni... Şi a ţinut aşa până seara. Cu noaptea, a revenit frigul, aseară –3°, azi-dimineaţă –7°... Dar SOARELE se arată din nou şi nădejdea ne umple sufletul...Ni-l umple cu atât mai mult cu cât şi ştirile de pe fronturi sunt bune. Pe frontul rusesc, iniţiativa atacurilor a trecut de la bolşevici la nemţi. Sovieticii mai încearcă să contraatace, dar slab şi cu efective din ce în ce mai neputincioase. Forţele germane au trecut la atac pe toată linia.

În sectorul Central, cel care a fost mai ameninţat de ruşi în cursul iernii, armata blindată a generalului Model a încercuit un important grup de forţe bolşevice şi după 4 săptămâni de lupte grele, din cauza terenului şi a vremii, l-a nimicit. Au căzut 25-30.000 de morţi din rândurile ruşilor şi în mâinile nemţilor 5.000 de prizonieri, 187 de care de asalt, 615 tunuri, 1.150 de aruncătoare de bombe şi mitraliere...
Şi în celelalte sectoare ale frontului german se înregistrează succese.

În Atlantic, pe coasta Americii, submarine germa­ne au scufundat până acum 80 de vase, cu un volum total de 532.000 tone... Un ultim atac, dat în portul Port of Spain, în Insula Trinidad din Marea Caraibilor, a distrus 3 vase britanice, printre care un mare tanc petrolifer... În Libia, lupte secundare cu rezultat favora­bil germano-italienilor. În Extremul Orient, japonezii înain­tează în Birmania, pe două direcţii, spre Rangoon (aproape de care au ajuns) şi spre Mandala la nord. Liniile de comunicaţie cu China sunt aproape tăiate.

Times, marele ziar londonez, socoteşte că pierderea Rangoon-ului va fi şi mai dezastruoasă ca a Singapore-lui deoarece va avea drept consecinţă era în imposibi­litate de a se deplasa, cu tot regretul. După ce s-a înapoiat în ţară, acum două săptămâni, s-a dus la Ică care i-a spus că Mareşalul e disperat de anarhia economică în care ne zbatem şi că vrea să facă apel la dânsul, pentru o încercare de îndreptare. Cancicov a răspuns că era la dispoziţie lui Antonescu, dar că, înainte de a vorbi cu el vrea să ştie dacă se bucură de totala lui încredere, că fără această încredere totală, el Cancicov nu ar putea face un pas, căci nu poate primi să fie un simplu agent de execuţie, proptit la ordine din când în când, cum se obişnuieşte cu ceilalţi miniştri (căci aşa-zisele Consilii de Miniştri n-au alt rost) şi însărcinat să aducă la îndeplinire îndrumările altora.

Cu acest sistem „cazon”, el nu se împacă şi nu l-ar putea primi. Dacă Mareşalul înţelege însă altfel, ar fi inutil să-şi mai piardă vremea, atât de preţioasă, în discuţii ce n-ar duce la nimic. Dacă, dimpotrivă, Mareşalul e de acord cu această condiţie prealabilă de încredere şi de independenţă în resorturile economice, el Cancicov e gata să discute cu Conducătorul modalităţile unei colaborări rodnice.
Ică l-a asigurat pe Cancicov că Mareşalul are toată încrederea în el şi că vrea să-i dea toată libertatea pe terenul economic; că de altminteri va raporta cele vorbite între ei, şi că Mareşalul nu-l va convoca decât dacă e de acord cu condiţiile puse. După câteva zile, Cancicov a fost convocat de Mareşal, dar n-a putut merge în acea zi, şi nu s-a întâlnit cu Antonescu (plecat între timp la Predeal) decât după câteva zile...

Pe Mareşal l-a găsit mult mai bine de cum îl văzuse ultima dată, în toamnă. L-a găsit calm şi senin ? fără gesturi impulsive şi ieşiri violente ca mai-nainte... A intrat în vorbă arătându-şi dezamăgirea faţă de persoanele de care trebuie să se servească, şi foarte liniştit a spus: „Văd acum că nu fostele regimuri sunt vinovate de toate tâlhăriile şi pungăşiile care s-au comis; vina este a oamenilor de care toate regimurile sunt silite să se servească pe rând, fiindcă nu sunt alţii; acum fac şi eu cea mai crudă experienţă...”

Mareşalul a intrat apoi în discuţia condiţiilor de colaborare cu Cancicov şi l-a asigurat că înţelege să-i dea toată independenţa şi toată autoritatea în resorturile economice, având cea mai deplină încredere în el... „Fă-mi un plan; ia câte Ministere vrei d-ta, sau pune pe cine vrei în fruntea lor; fă un plan de coordonare ? îţi dau mână liberă şi te voi susţine cu toată autoritatea mea...”. Cancicov a pus îndată următoarele condiţii:
1) Nici un decret sau decret-lege să nu fie promulgat în domeniul resorturilor economice fără aprobarea lui (Cancicov). Antonescu a consimţit. 2) Nici un decret sau decret-lege să nu Înzestrării sau Internelor fără aprobarea lui (Cancicov). El nu vea să se repete cu dânsul ce s-a întâmplat cu Coti Stoicescu, promulgându-se drecrete care interesau în primul rând Mi­nisterul Justiţiei, fără semnătura titularului acestui Departament. Antonescu a aprobat, fără greutate. 3) În ziua înscăunării lui (Cancicov) să se abroge decretul din ianuarie, făurit de Ministerul Înzestrării (decretul faimos cu „Îndrumătorii”, nesemnat de Coti Stoicescu, dar promulgat totuşi). Cancicov cerea această abrogare ca un semn că s-a schimbat concepţia Guvernului asupra garantării dreptului de proprietate şi a libertăţii muncii. Antonescu a aprobat şi acest punct...4) Cancicov a cerut un răgaz ca să medieze cu conducătorii Ministerelor Economiei şi cu Banca Naţională, situaţia. Dat fiind ocultismul regimului care nu comunică nimic din ce face şi din ce se face (a spus-o şi Mareşalul n-a crâcnit...), el nu ştie cum stau lucrurile, în ce stadiu se află problemele de rezolvat şi ce măsuri au mai pus la cale miniştrii şi conducătorii instituţiilor responsabile... Şi cum vrea să aibă toate lămuririle necesare, toate, şi cele mai secrete, cere ca Mareşalul să dea ordin celor vizaţi să stea de vorbă cu dânsul, Cancicov... Mareşalul a primit şi această con­diţie şi a promis să dea ordinele cerute. Şi le-a dat...Cancicov se află în faza acestor cercetări. După ce le va termina, peste 8-10 zile, va face propunerile sale Mareşalului. El vrea să aibă directivele în Ministe­re­le Economiei, Finanţelor, Agriculturii, Comunicaţiilor, Muncii – şi la Banca Naţională. Nu ştie încă dacă va lua sau nu un portofoliu, dacă va cere sub un titlu oarecare să aibă supravegherea acestor departamente sau dacă va găsi altă combinaţie... Fiindcă mi-a cerut şi părerea mea, i-am dat-o: stările economice de azi nu se pot îndrepta dacă producţia, munca, transporturile şi moneda (schimburile valutare) nu sunt în aceeaşi mână. A primi Ministerul Economiei fără controlul celorlalte resorturi economice e a merge la un faliment sigur. Cancicov a fost încântat că eram de aceeaşi părere cu dânsul (era el mai mult de aceeaşi părere cu mine, căci eu, aceste idei le-am expus de mult – încă de pe vremea lui Carol...) şi mi-a spus că îndată ce va fi concretizat propunerile sale, va veni să mi le supună şi mie. I-am mulţumit şi l-am felicitat de intrarea sa în Guvern...

„Coane Costică – mi-a replicat el – nu ştiu dacă mă voi înţelege, am gustat din pâinea asta; cu Mareşalul merge greu, le ştie toate, se amestecă în toate şi are maniere care nu-mi convin...”. Am înţeles că omul vrea să se găsească iar în treabă, dar că-şi rezervă o portiţă de scăpare...
La sfârşit i-am mai recomandat să se înţeleagă şi cu nemţii, căci dacă nemţii îi vor pune beţe în roate, nu va ajunge la nimic...
A fost de acord cu mine.

(Va urma)