x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Istorie politica Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (43)

Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (43)

de Stelian Neagoe    |    28 Ian 2011   •   01:50

 „1942,
Joi, 26 februarie
S-a precizat: bombardamentul de pe coasta ame­ricană a Pacificului a avut loc la San Diego, cea mai importantă bază navală americană de pe acea coastă. Mai multe submarine japoneze au pătruns printre liniile de apărare ale portului şi au bombardat instalaţiile navale, fără să poată fi împiedicate... Japonezii ar avea submarine care pot ţine marea pe o cale de 10.000 de mile marine (18.000 de kilometri), adică mai mult decât trebuie de la insula Wake (baza navală cucerită de la americani) până la coasta Californiei şi înapoi... Rămâne de văzut dacă a fost o simplă demonstraţie din partea japonezilor sau începutul unor atacuri sistematice...

O istorioară de necrezut: se povesteau înaintea fetiţei ministrului Japoniei în Bucureşti, isprăvile japonezilor în Extremul Orient şi oaspeţii ministrului se mirau de minunile de curaj săvârşite de soldaţii Mikado-ului. Fetiţa, în vârstă de vreo 7 ani, asculta, şi deodată: «Vreţi să ştiţi cum fac japonezii minuni? Să vă arăt eu...», şi s-a urcat pe o masă şi de acolo s-a aruncat cu capul în jos pe parchet... Şi-a tăiat pielea capului şi şi-a zdrelit ţeasta! Un medic chemat a vrut să o anestezieze ca să-i debrideze rana: fetiţa a refuzat şi a suportat intervenţia chirurgicală fără să crâcnească... Faptul e de necrezut, dar l-a povestit Stelzer, consilierul Legaţiei germane, care a asistat la toată reprezentaţia... O mentalitate pe care noi, europenii, nu o vom pricepe niciodată...

Am avut ieri-dimineaţă două vizite neaşteptate: pe rând au venit la mine legionarul Dumitrescu-Zăpadă şi Pamfil Şeicaru... Am văzut pe Dumitrescu-Zăpadă o dată, în octombrie 1940, la o şedinţă de Consiliu a Societăţii Banloc, pe care o prezidam, iar el fusese numit «comisar de românizare»... Îmi păruse atunci un băiat simpatic şi deschis şi-mi spunea bine de el şi Prager... Neaşteptatul meu oaspe a început să-mi povestească mizeriile pe care el şi un număr de legionari devotaţi memoriei şi tradiţiilor lui Zelea Codreanu (Preotul Dumitrescu-Borşa, Ciorogariu şi alţii) au avut să le îndure din partea lui Sima şi a tovarăşilor acestuia, comuniştii... Douăsprezece zile au stat închişi în casa Lupeascăi şi în fiecare zi au fost puşi în faţa revolverelor ca să se supună... În cele din urmă, prin intervenţia Legaţiei germane au fost puşi în libertate... Omul înjura pe Sima, de-l spurca.

Niciodată, spunea el, adevărata Mişcare Legionară nu a fost teroristă şi niciodată Codreanu nu s-ar fi gândit să ucidă pe conducătorii fostului regim. Zăpadă se declară şi azi legionar, dar e pentru învierea unei mişcări curate, fără nici o legătură cu derbedeii şi cu bestiile comuniste... Se plânge de Antonescu care nu vrea să priceapă starea de spirit a celor ce gândesc ca el şi îi lasă să moară de foame. Ştia tot ce făcusem eu pentru legionari şi s-a arătat indignat de procedurile bandei lui Sima faţă de mine... În cele din urmă mi-a cerut o recomandaţie pentru «Steaua Română» să-i vândă marfă, căci deschisese o prăvălie pentru comerţul produselor petrolifere... «Pe unde ne prezentăm, suntem daţi afară, ca foşti legionari...Suntem osândiţi să murim de foame...». De!

Şeicaru mi-a povestit din călătoria lui în Franţa, Spania şi Portugalia. Despre Spania nu mi-a spus mult. Franco e un dobitoc; se vede că l-a primit prost! Salazar nu l-a impresionat; e un admirabil gospodar, un excelent administrator, un mare cunoscător al problemelor interne – dar pe tărâmul internaţional e nul. Nu l-a impresionat Salazar, dar în schimb l-a impresionat adânc, Pétain. Mareşalul de 85 de ani se prezintă ca un tânăr de 60 de ani, sprinten şi viu la gesturi şi la vorbă. Pe Şeicaru l-a întrebat numidecât dacă doreşte victoria germanilor - întrebare la care ar fi primit pe loc următorul răspuns: «Da, doresc victoria germanilor, ca să fie prizonierii propriilor victorii!...» – «Ah, a replicat Mareşalul, c’est interessant, asseyez-vous dome!». Şi s-au pus pe vorbă... Şeicaru şi-a explicat răspunsul lui: după ce nemţii vor fi stăpâni şi pe Rusia, nu se vor mai putea întinde ca acum peste restul Europei, căci n-au oameni destui ca să facă poliţie tuturor ţărilor... De văzut! Pétain ar fi spus că cu englezii, Franţa nu va mai colabora niciodată (?) – dar că nu e grăbită să se înregimenteze în Europa Nouă a lui Hitler... «Quand ils serout á l’Oural, nous ferous une paix d’égalité...». Am impresia că asta e poli­tica lui Pétain, dar îmi este greu să cred că a mărtu­risit-o lui Şeicaru. La plecare, Mareşalul a spus lui Şeicaru: «Felicitez de ma part la Maréchal Antonesco pur les succés militaires que j’ai vus et pur sa sagesse politique que j’espére»... Să nu o fi inventat şi pe asta Şeicaru? Ţiganul e convins că mergem la o pace de compromis. Ultima carte a Angliei e Stalin. O dată jucată şi asta, nu-i mai rămâne nimic...

A plecat de la Vichy cu convingerea că Franţa va fi marea profitoare a războiului!
E interesant că şi Dumitrescu-Zăpadă, şi Şeicaru mi s-au arătat mari germanofobi. E cu atât mai interesant cu cât legionarii au fost cei mai înfocaţi germanofili, iar Şeicaru a fost ani de zile «şampionul» alianţei cu Germania... Dar iată că germanii şi-au ridict mâna protectoare de deasupra legionarilor, iar Curentul lui Şeicaru se zbate greu şi nemţii nu l-au poftit la împărţirea ghelirurilor...
Şi unul şi altul puneau, natural, schimbarea lor la faţă, pe seama sentimentului naţional: Ardealul, ungurii şi, mai sus de toate, atitudinea provocatoare a lui Killinger şi cuvântările lui şi amestecul lui în treburile noastre interne...Şeicaru a mers până acolo cu fobia lui cea nouă, încât mi-a susţinut că nemţii se bat prost şi că la Feodosia am salvat noi, românii, situaţia: ofiţerii germani au fugit, unii beţi, scăpaţi de la chefuri în izmene şi cămaşe... Să nu exagerăm.

Atentatul de la Ankara preocupă cercurile politice. Nu încape acum îndoiala că a fost îndreptat împotriva lui Papen. Unii pretind că a fost înscenat de nemţi ca să aibă un pretext de ultimatum la adresa Turciei – alţii zic că l-au pus la cale englezii ca să tulbure apele între turci şi nemţi... Poate că apropiatul viitor ne va lămuri... Bujoiu îmi povesteşte că Cancicov a trimis Mareşalului Antonescu două telegrame «explicative», din străinătate, ca să scuze absenţa lui. Aceste telegrame n-au sosit niciodată Mareşalului. Mareşalul a făcut o anchetă şi a constatat că telegramele sosiseră dar fuseseră dosite de Ică. Scenă violentă cu acesta... La sfârşit, Mareşalul a spus lui Cancicov să vină să-i vorbească direct - şi să nu mai comunice cu el prin zisul Ică.

Ieri se spunea că înţelegerea dintre Mareşal şi Cancicov e desăvârşită şi că Cancicov va fi numit ministru zilele acestea, azi sau mâine. Dar dacă îi pune beţe în roate Ică, vom mai putea aştepta...
Ieri, la cinematograf, am văzut în desfăşurarea «Jurnalului de actualităţi», pe Ică ţinându-şi discursul în faţa micilor meseriaşi. Omul gesticula şi se strâmba în faţa auditoriului său, ca o maimuţă excitată, dar nu se auzea nimic, căci filmul era mut... Ceva mai îngrozitor decât mimica acestui degenerat nu se poate închipui... Mi se spune că Nichifor Crainic atins de septicemie e pe moarte, într-un sanatoriu... Ar fi fost împărtăşit ieri. E ciudat, Dumnezeu nu ocroteşte pe cei care mi-au făcut rău... George Assan a lunecat ieri pe stradă şi şi-a rupt piciorul în trei locuri... Iarnă a dra­cului...”

(Va urma)

×
Subiecte în articol: istorie politica