Memorialistul Argetoianu este binecunoscut lectorilor din România, şi nu numai, iar anul de foc 1942 grăieşte de la sine. Transcrierea textelor în revistă se face după manuscrisul olograf, aflat în posesia noastră. Scriitorul politic Constantin Argetoianu s-a născut la 3 martie 1871 în Craiova şi a încetat din viaţă la 6 februarie 1955 în gulagul comunist din Sighetu Marmaţiei.
"1942Duminică, 4 ianuarie
La Washington s-a semnat de către Statele care au declarat război Germaniei, Italiei sau Japoniei un act împotriva Statelor aderente la Pactul Tripartit. Prin acest act, zisele State, 26 la număr, se obligă printr-un articol să coopereze la luptă comună cu toate mijloacele lor -, iar printr-un al doilea articol (sunt două în tot) să nu încheie separat nici armistiţiu, nici pace. Printre cele 26 State semnatare se află Iugoslavia, Grecia, Polonia, Luxemburgul - şi mă întreb cine se va fi angajat pentru ele, şi de ce nu figurează şi Ceho-Slovacia? După emisiunile de Radio, întreaga presă franceză se ridică împotriva discursului lui Churchill, prin care acesta a acuzat Franţa de defecţiune în 1940 şi de trădare după capitulare...
La Berlin s-a făcut o colectă de efecte de lână şi de blănuri pentru front. Rezultatele au fost fantastice, până şi în cartierele cele mai sărace s-a dat din larg. S-au adunat sute de mii de bucăţi... În poporul german vlaga nu s-a stins...
O misiune germană compusă din doi colonei şi un maior a aterizat ieri la aeroportul Băneasa. Vine din partea Führerului să remită un dar Mareşalului Antonescu. «Les petits cadeaux entretiennent l'amitié»...
Generalul Speidel, venit acum un an printre noi ca şef al Misiunii aeronautice germane şi actualmente şeful întregii Misiuni germane, a fost înaintat «General der Flieger» (analogul gradelor general der Infanterie, general der Kavallerie, general der Artillerie), grad care corespunde la noi cu cel de general de Corp de Armată. Felicitări...
Se dă ca sigură următoarea mişcare: generalul D. Popescu (înaintat la 1 ianuarie general de Corp de Armată) va trece de la Ministerul de Interne la Ministerul Apărării Naţionale (actualmente deţinut cu numele de Mareşalul Antonescu), iar în locul lui la Interne va fi numit generalul Piki Vasiliu, actualmente comandantul Jandarmeriei. Generalul Jack Popescu, subsecretar la Interne, va trece «Comandant al Teritoriului», un fel de inspector al Corpurilor de Armată teritoriale - şi în locul lui la Interne va fi numit subsecretar generalul Gherghe Radu, actualul prefect de Poliţie... Rămâne de găsit un prefect de Poliţie, dat fiind că Dombrovski a refuzat locul!!
În aşteptarea organizării «definitive» a tineretului (pentru împiedicarea tinerilor de a fi atraşi de curentul legionar) s-a constituit o organizaţie specială «Munca Tineretului Român», specială şi provizorie - şi s-a pus sub îndrumarea generalului adjutant Pălăngeanu, un specialist apl Sporturilor... Poate că o fi bun şi la Muncă...
Luni, 5 ianuarie
Gerul, care o mai lăsase, iar s-a înteţit... Azi sunt -10°. Comunicatele germane continuă să fie sibiline. Lupte locale, atacuri respinse, bombardamente aeriene fără multe precizări, iată ghiveciul ştirilor ce ni se dau. Din el poate scoate cine vrea ce vrea... Comunicatul de ieri în ce priveşte sectorul care ne interesează sună: «Pe sectorul de sud al frontului de Est, inamicul a continuat atacurile sale. Aceste atacuri au fost în parte respinse prin lupte violente. Câteva străpungeri locale au fost închise la loc...».
În ce priveşte acţiunea aeriană, comunicatul vorbeşte despre atacuri reuşite asupra aeroportului de la Feodosia... Din acest comunicat ar părea că suntem încă în Crimeea, că n-am evacuat-o. Dar de multe ori în comunicate se dau ştiri învechite, cu 2-3 zile...
Radio Londra ar fi anunţat ocuparea Novgorodului, la nord de lacul Ilmen. Acelaşi post afirmă că comunicaţiile între Moscova şi Leningrad au fost restabilite...
Cu toate aceste ştiri proaste, oficialii şi militarii noştri nu par prea îngrijoraţi. Aceştia din urmă pretind că retragerile nemţilor ar fi fără importanţă strategică... Îmi aduc totuşi aminte de importanţa care s-a dat astă-toamnă cuceririi locurilor abandonate acum...
În fine! Cum o vrea Dumnezeu!
Noi nu ştim ce se petrece în ţară la noi, cum am şti ce se întâmplă peste graniţă? Iată, spre pildă, că se pregăteşte iar o mare trecere de nemţi spre sud, şi nimeni din noi nu ştie dacă vor să treacă prin Turcia şi în acest caz, în bună înţelegere - sau să se războiască cu ea.
Sau vor poate numai să apere litoralul Mării Negre de o eventuală debarcare rusească? Tot ce ştim - şi încă - e că de la 12 ianuarie se vor sista iarăşi pentru câtva timp toate trenurile de persoane şi că Poliţia cutreieră casele din Bucureşti pentru încartiruire de ofiţeri nemţi...
În Bulgaria şi în Turcia europeană, zăpadă mare, cu comunicaţii întrerupte... De acolo ne-o veni frigul cumplit care ne dă gata? În localitatea Bardia, cucerită de trupele britanice, au căzut aproape 7.000 de prizonieri italieni şi peste 6.000 de prizonieri germani. Bardia a fost complet distrusă prin bombardamente navale, din largul mării.
O afirmă comunicatele engleze. D.N.B. ne informează că în cursul lunii decembrie au fost scufundate 257.000 de tone britanice; pe frontul rusesc au fost doborâte între 27 decembrie şi 2 ianuarie - 98 de avioane sovietice. Germanii au pierdut 12 pe acelaşi front.
Ziarele axiste sunt exasperate de comentariile simpatizante engleze cu privire la Soviete şi la rezistenţa lor. Fraza: «Anglia are mult de învăţat de la Rusia Sovietică» stârneşte furtuni în presa germană şi filo-germană, deşi e vădit că ea nu se referea la doctrinele comuniste, ci la rezistenţa militară... Tot astfel se comentează cu violenţă ultima declaraţie a lui Eden: «Deosebirile de vederi între Anglia şi Rusia Sovietică nu sunt aşa de mari: forma de guvernământ nu joacă nici un rol...». O prostie, spusă şi de dl Anthony Eden, rămâne tot o prostie.
Churchill s-a pronunţat: Palestina să rămână numai ovreilor - arabii au destul loc aiurea! Numai să vrea arabii! Cadoul, pe care Hitler l-a trimis lui Antonescu, constă într-un prea frumos şi confortabil automobil Mercedes-Benz, de 240 HP putere, motor cu 8 cilindri. Probabil că acest automobil «special» este blindat, căci cântăreşte 4.300 kilograme...; cu toate că e blindat, poate alerga cu o viteză de 160 km pe oră!
În instantaneul fotografic reprezentându-l pe Antonescu examinându-şi noua maşină, instantaneu reprodus în Universul, Mareşalul nu pare vesel deloc şi are aerul să spună: «Asta-mi lipsea mie!».
Marina Ştirbei, a doua fiică a defunctului George Ştirbei (frate cu Barbu), s-a logodit cu fiul mai mare al lui Brâncoveanu din căsătoria sa cu Coleta Cesianu (dintr-o căsătorie precedentă cu dna Antoniades din Alexandria - Egipt, Brâncoveanu mai are un fiu, pe Matei, imens de bogat - moştenirea mamei sale). Marina are 29 de ani, iar Costi Brâncoveanu 21. Băiatul nu vrea deloc să se însoare, dar a fost silit de neamuri.
Marina, snoabă pe cât e de sportivă, vrea să rămână prenţeasă... Căsătoria a fost făcută de Marta Bibescu (Brâncovenii stau la Mogoşoaia, în dependinţe), care, drept misiţie, a cerut şi a obţinut să i se cumpere moşioara Baloteşti, pe un preţ bun. Va plăti Marina Ştirbei, foarte bogată, căci Brâncoveanul n-are franc...
În oraş circulă zvonul că dl Ică ar fi bolnav de pneumonie. Şi toţi bucureştenii se bucură... Bucureştenii sunt proşti, căci aşa cum e, dl Ică e indispensabil regimului, şi regimul ne e indispensabil nouă în clipa de faţă. Cu toată nenorocita lui sonoritate, Ică e un muncitor, şi face ce poate. N-ar fi uşor de înlocuit..."
(Va urma)