x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Istorie politica Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (XIV)

Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (XIV)

de Prof. Dr. Stelian Neagoe    |    23 Mai 2010   •   00:00

Memorialistul Argetoianu este binecunoscut lectorilor din România, şi nu numai, iar anul de foc 1942 grăieşte de la sine. Transcrierea textelor în revistă se face după manuscrisul olograf, aflat în posesia noastră. Scriitorul politic Constantin Argetoianu s-a născut la 3 martie 1871 în Craiova şi a încetat din viaţă la 6 februarie 1955 în gulagul comunist din Sighetul Marmaţiei.



1942
Miercuri, 14 ianuarie
Azi e Anul Nou stil vechi... Pe stilul strămoşilor noştri, anul 1942 ne-a luat cu ger mare. Termometrul arăta azi-dimineaţă -12°, dar mi se spune că noaptea a fost şi mai frig. Zăpadă mare peste toată ţara şi ger - nimic anormal în ajun de Bobotează, dar neplăcut...

Ieri am avut, prin domnii de la Externe, ştiri mai precise despre evoluţiile ex-Regelui Carol al II-lea, ştiri primite de Guvern prin Lisabona.

Regele este tot în Mexic; abia acum a primit auto­rizaţie de a trece în Statele Unite, unde se va instala zilele acestea. În Statele Unite va lua preşedinţia de onoare a Partidului Românilor Liberi" (!!) întemeiat de emigranţii şi refugiaţii români din America. Despre cei ce compun în mare majoritate acest partid, se poate judeca după preşedintele lor activ, dl... Fischer! Preşedinţia de onoare a avut-o până acum Citta Davila (!!); nu se ştie dacă Davila s-a împăcat cu Regele Carol (!!) şi i-a oferit locul său (!!) sau dacă "partidul" (!!) a scos pe Davila din scaun ca să înscăuneze pe fostul Rege! Radu Irimescu a cerut şi a obţinut cetăţenia americană şi ziarele noastre de azi publică chiar decretul prin care, în urma acestei încetăţeniri, i-a fost retrasă, conform legii, cetăţenia românească...

Faimoasele declaraţii la Radio, ale ex-Regelui Carol, n-au fost trâmbiţate din Statele Unite, cum s-a spus, ci din Mexic, pe care ex-Regele nu l-a părăsit încă. Şi n-au fost nici aşa de drastice cum mi s-a povestit... Carol n-a tratat pe fiul său de uzurpator, ci a afirmat numai că nu e în măsură de a domni şi guverna fiind prizonierul nemţilor. A mai adăugat că e convins de victoria anglo-americanilor şi că se va pune în fruntea românilor liberi din America, pentru a servi interesele ţării sale alături de aliaţii naturali ai României...

Că joacă cartea Angliei, nimic de zis, căci n-avea alta. Rămâne de văzut dacă Anglia va juca cartea lui, în ipoteza că la pace va mai putea ţine cărţi în mână...

Ribbentrop s-a înapoiat la Berlin, şi ziarele noastre continuă să ignore călătoria lui şi să nu scrie un cuvânt despre cele petrecute la Budapesta. Această ridicolă atitudine a fost desigur adusă la cunoştinţa Berlinului şi numai bine n-a putut să ne facă în spi­ritul celor de la Wilhelm-strasse. După câte am putut afla de la Externe, principalul scop al vizitei lui Ribbentrop la Budapesta ar fi fost să determine pe unguri să trimită un număr mai însemnat de divizii pe frontul rusesc, la primă vară. Nemţii ar cere acest efort ungurilor, pe de o parte ca să-i solidarizeze mai strâns cu Axa (cunoscându-i că pontează pe două tablouri...), iar pe de alta ca să le uzeze materialul şi oamenii şi să nu-i lase la sfârşitul războiului cu armata intactă.Din acest punct de vedere, demersul lui Ribbentrop la Budapesta ne convine de minune...

Până acum, n-am putut afla dacă şmecherul mi­nistru de Externe al Reichului a reuşit sau nu în mi­siunea sa...Cu toate dezminţirile lui De Valera, chestiunea ocupării Irlandei e la ordinea zilei, la Londra şi în Statele Unite. Ziarele din New York cer debarcarea unui corp expediţionar american în Irlanda, ca să facă din această insulă o bază militară pentru viitoare operaţiuni în Europa... La Berlin se pretinde că nemulţumirea împotriva Guvernului Churchill e în mare creştere în Anglia. Opinia publică învinuieşte actuala conducere de lipsă de iniţiativă pe toate fronturile, afară de Africa de Nord - de lipsă de coordonare şi de plan şi mai e şi foarte impresionată prin înfrângerile din Extremul Orient şi prin reducerea raţiilor alimentare în Anglia. Dacă aceste informaţii germane corespund sau nu adevărului, se va putea vedea după înapoierea lui Churchill la Londra.

După ştiri americane ar urma să se creeze la Londra un "Consiliu Imperial de Război" pentru coordonarea eforturilor Dominioanelor cu ale Metropolei. După sosirea lui Eden la Londra, s-a spus că Guvernul englez ar fi dat celui din Ankara lămuriri asupra acordurilor şi conversaţiilor de la Moscova. Fie că destăinuirile lui Eden n-au fost suficiente, fie că n-au fost aduse la cunoştinţa publicului - presa turcească a început o campanie cerând Angliei să-şi dezvăluiască planurile... A apărut o listă de ofiţeri superiori şi inferiori decoraţi cu Mihai Viteazul "post-mortem". Sunt destui de mulţi, prea mulţi chiar, din nefericire...


Joi, 15 ianuarie
Ziarele de azi-dimineaţă publică amănunte, transmise de la Berlin, asupra liniei ocupate de forţele germane pe frontul rusesc. Această linie, pornind de la Leningrad, trece prin Schlisselburg, lacul Ilmen, lacul Zelig (la răsărit de ele), până la Moskaisk şi de acolo la est de Kaluga, de Orel, de Kursk, de Harkov, de Taganrog la Marea de Azov. La Berlin, ofensiva bolşevică se consideră ca prăbuşită. Cercurile oficiale germane nu manifestă nici o grijă asupra menţinerii frontului actual până la reluarea ofensivei de primăvară împotriva Sovietelor, cu tot frigul neobişnuit care continuă să stânjenească operaţiunile. Experţii militari germani pretind că ruşii au comis o mare greşală aruncându-şi toate rezervele şi ultimul lor material de război în ofensiva de iarnă pe care au dezlănţuit-o, care a dat greş şi le-a mistuit puterile de rezistenţă în primăvară. Să fie aşa! Dar comunicatul Marelui Cartier german, de ieri, nu mă încântă căci mărturiseşte pe sectoarele din Centru şi de la Nord "lupte grele în care bolşevicii au suferit pierderi sângeroase" - formulă care de obicei acoperă insuccese. Dacă sunt, să dea Dumnezeu să fie locale, şi fără importanţă... În Crimeea, acalmie...

Japonezii înaintează în Malaezia. Au pătruns pe teritoriul Sultanatului Malaka, la o sută şi ceva de kilometri de Singapore. Forţele lor au mai ocupat insula neerlandeză Tarakan, care produce circa 700.000 tone petrol pe an. Un vas port-avion american, de 33.000 tone, de tipul Laxington a fost scufundat. Generalul Wawell şi-a mutat cartierul general la Batavia. În Australia enervare mare; s-a hotărât ca nici un regiment australian să nu mai fie trimis pe fronturi îndepărtate... La Tokio s-a fixat un nou plan de construcţii navale în stil mare.

În Africa de Nord, pe front, lupte fără însemnătate. După o ştire din Cairo, neconfirmată încă, britanicii ar fi ocupat localitatea Solun, împresurată deja de mult şi izolată de forţele italo-germane.
Va urma

×
Subiecte în articol: istorie şi politică