x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Elevii din Japonia vor învăţa limba engleză de la roboţi

Elevii din Japonia vor învăţa limba engleză de la roboţi

21 Aug 2018   •   17:07
Elevii din Japonia vor învăţa limba engleză de la roboţi
Sursa foto:

 Roboţii îi vor învăţa engleză pe copii: guvernul japonez a decis să apeleze la noile tehnologii pentru a încerca să le trezească interesul elevilor pentru limbile străine într-o ţară cu puţini oameni poligloţi, relatează AFP. 

Proiectul pilot se va desfăşura în 500 de şcoli începând cu startul viitorului an şcolar, în aprilie 2019, având un buget de circa 250 de milioane de yeni (aproape 200.000 de euro), a explicat marţi pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei. 

"Roboţii care sunt deja pe piaţă dispun de mai multe funcţii, de exemplu ei pot verifica pronunţia fiecărui student", a subliniat el. 

Viabilitatea acestei metode poate părea discutabilă, dar instituţiile din arhipelag întâmpină dificultăţi în a găsi profesori competenţi de engleză şi nu au suficienţi bani pentru a recruta asistenţi dedicaţi acestei materii. 

"Sunt prevăzute şi alte măsuri", precum utilizarea de tablete sau realizare de lecţii online cu profesori, de data asta în carne şi oase, pentru care engleza este limba maternă, a adăugat reprezentantul ministerului. 

Anumite şcoli japoneze au furat startul şi au început să achiziţioneze roboţi, în perspectiva intrării în vigoare în 2020 a unor noi reguli care impun predarea limbii engleze începând de la 10 ani, faţă de 12 ani în prezent.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: japonia şcoli invăţămănt roboti