x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Laborator de teste Tesla a dezvoltat o nouă baterie electrică atingând o autonomie de peste 600 de kilometri

Tesla a dezvoltat o nouă baterie electrică atingând o autonomie de peste 600 de kilometri

24 Aug 2016   •   22:00
Tesla a dezvoltat o nouă baterie electrică atingând o autonomie de peste 600 de kilometri

Constructorul american de automobile electrice Tesla a prezentat marţi o nouă baterie capabilă, în premieră, să depăşească cei 600 de kilometri de autonomie ai vehiculului său Model S, informează agenţia France Presse (AFP).

În conformitate cu fondatorul şi preşedintele director general al Tesla, Elon Musk, aceasta este prima data când autonomia unei maşini electrice depăşeşte 300 de mile, conform standardelor de autonomie stabilite de Agenţia de Mediu din SUA (US Environmental Protection Agency, EPA) şi 600 de kilometri, conform standardelor în vigoare în Europa. Autonomia sa exactă este de 315 mile (standarde EPA) sau 613 kilometri (standarde europene).

Acest tip de baterie, cu o capacitate de 100 de kilowaţi/oră, va dota, de asemenea, vehiculul denumit Model X, mai mare şi mai greu decât cel precedent, iar autonomia va fi în cazul său de 289 de mile sau 542 km, în conformitate cu cele două standarde. Aceste modele vor fi vândute în Statele Unite pentru suma de circa 135.000 de dolari (120.000 de euro).

Tesla se mândreşte, de asemenea, cu modelul său sedan Tesla Model S 'Ludicrous', care are cea mai puternică acceleraţie din lume (2,5 secunde pentru a atinge 96 de kilometri la oră). Cele două maşini existente, mai rapide decât acesta - un Ferrari şi un Porsche - sunt modele sport, a subliniat Musk.

Producătorul american încearcă să promoveze modelele sale în faţa unui val de publicitate negativă despre sistemul de conducere autonomă a vehiculelor. Un accident mortal din SUA şi un altul mai puţin grav din China au umbrit promovarea acestui tip de automobil, însă compania Tesla a precizat că va continua să echipeze maşinile sale cu dispozitive performante, mai notează AFP.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: baterii tesla