x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Lumea reală a început să aibă un alter ego în lumea virtuală. Trebuie să învăţăm să trăim în mediul online

Lumea reală a început să aibă un alter ego în lumea virtuală. Trebuie să învăţăm să trăim în mediul online

27 Iun 2017   •   11:05

Toate lucrurile din lumea reală au început să aibă un alter ego în lumea virtuală, iar noi trebuie să învăţăm să trăim în acest spaţiu, a susţinut, marţi, în cadrul unei conferinţe de specialitate, Toma Cîmpeanu, director general al Asociaţiei Naţionale pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI). 

"Un subiect deosebit al acestor vremuri este cum ne apărăm de atacurile cibernetice, o temă dezbătută destul de puţin în ultima perioadă. Dacă ne uităm în ultimii ani, vedem că Internetul a evoluat, creându-se această lume virtuală, care ne face să stăm cu ochii pe un ecran ore întregi, fie că este un telefon sau laptop, fie că vorbim despre Smart TV. Pentru că s-a dezvoltat această lume virtuală, au apărut şi cei care au interese să se promoveze prin aceste canale, dar este şi un mediu bun pentru infractorii cibernetici. Noi trebuie să ne ferim de aceştia din urmă. Toate lucrurile din lumea reală au început să aibă un alter ego în lumea virtuală şi trebuie să învăţăm să trăim şi în această lume", a menţionat Cîmpeanu. 

Recent, unul dintre specialiştii Kaspersky Lab a declarat, pentru AGERPRES, că România se situează în categoria de risc mediu în ierarhia mondială a atacurilor cibernetice, în timp ce instituţiile guvernamentale sunt vulnerabile mai ales din cauza sistemelor învechite pe care le folosesc. 

"Una dintre cele mai importante ameninţări ale anului trecut au fost programele ransomware, care au afectat atât utilizatorii individuali, cât şi firmele mici şi mijlocii - care sunt majoritare în România - şi instituţiile. Problema este cu atât mai serioasă la IMM-uri, cu cât ele nu au o politică foarte clară de securitate, nici bugete dedicate, spre deosebire de companiile mari. Instituţiile guvernamentale sunt vulnerabile mai ales din cauza sistemelor învechite pe care le folosesc. Dacă pregătirea specialiştilor reprezintă, de regulă, un plus, la capitolul programe folosite, multe dintre ele nu stau foarte bine (...) România se situează în categoria de risc mediu. La nivel mondial, printre ţările cele mai expuse la atacuri cibernetice se numără fostele republici sovietice - Rusia, Ucraina, Belarus sau Republica Moldova - dar şi ţări că Brazilia, Thailanda, Vietnam sau Emiratele Arabe Unite. Pentru ca mediul online să fie mai sigur pentru utilizatori, ar trebui că tot mai mulţi dintre aceştia să conştientizeze ameninţările din spaţiul virtual şi să acţioneze în consecinţă", a spus Ştefan Tănase, senior security researcher Kaspersky Lab. 

O cercetare Kaspersky Lab, publicată în luna martie, arăta că trei sferturi dintre cele mai noi programe crypto-ransomware (75%), descoperite de către experţii companiei, în 2016, au fost dezvoltate de către infractori cibernetici de limbă rusă. Numai anul trecut, peste 1.445.000 de utilizatori de pe glob (inclusiv companii) au fost atacaţi cu acest tip de malware, arată datele oficiale. 

Programele crypto-ransomware reprezintă un malware care criptează documentele victimelor şi solicită o răscumpărare în schimbul decriptării datelor. 

Oficiali din administraţia publică, reprezentanţi ai Poliţiei Române şi ai furnizorilor de soluţii de specialitate din IT şi securitate participă, marţi, în cadrul conferinţei cu tema 'Cum ne protejăm de criminalitatea cibernetică?', organizată la Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: mediu online lumea virtuala