x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe NASA plănuieşte să ajungă din nou pe Lună, dar şi pe Marte

NASA plănuieşte să ajungă din nou pe Lună, dar şi pe Marte

10 Mai 2018   •   16:12
NASA plănuieşte să ajungă din nou pe Lună, dar şi pe Marte

Eforturile SUA de a se reîntoarce pe Lună nu vor pune în umbră misiunea de a fi prima ţară care trimite un om pe Marte, potrivit unei declaraţii făcute de şeful NASA, miercuri, scrie The Guardian

Donald Trump a semnat o directivă politică pentru ca NASA să trimită din nou un astronaut pe Lună, la jumtate de secol după ce Neil Armstrong a devenit primul om care a pus piciorul pe satelitul natural al Pământului.

Într-unul dintre primele discursuri majore ca administrator NASA, Jim Bridenstine a declarat că planeta roşie, Marte, încă se află pe agendă.

“Dacă unii dintre voi sunteţi îngrijoraţi că ne vom concentra în următorul an pe lună, nu fiţi”, a spus Jim Bridenstine la summitul anual Humans to Mars de la Washington. “Viziunea preşedintelui a subliniat că proiectul nostru de explorare va stabili conducerea americană în explorarea umană a planetei Marte. Facem atât Luna, cât şi Marte în tandem, iar misiunile se sprijină reciproc.”, a mai spus acesta.

“În fapt, reîntoarcerea noastră pe suprafaţa Lunii ne va permite să probăm şi îmbunătăţim tehnologiile care ne vor duce pe Marte: sisteme exacte de aterizare, motoare cu metan, habitate de orbită, habitate de suprafaţă, suprafaţă mobilă, operaţiuni care sprijină durata lungă de viaţă şi mult mai multe care ne vor permite să ducem primii americani pe planeta roşie”, a mai spus Bridenstine.

Planurile pe termen scurt includ Mars 2020 rover, un vehicul de dimensiunea unei maşini care va urmări semne ale condiţiilor prielnice traiului pe Marte. Vehiculul, plănuit să fie lansat în iulie sau august 2020, va colecta mostre din cele mai promiţătoare roci şi soluri.

×
Subiecte în articol: nasa luna marte