Animale vicioase

Se cherchelesc animalele? Bagă "în venă"? Primul răspuns care-ţi vine pe buze este, bineînţeles, nu. Eroare! La fel ca oamenii, şi animalele au diverse "vicii".

Se cherchelesc animalele? Bagă "în venă"? Primul răspuns care-ţi vine pe buze este, bineînţeles, nu. Eroare! La fel ca oamenii, şi animalele au diverse "vicii".

Nu există om care, avînd vreun animal de companie, să nu se fi distrat, măcar o singură dată, oferindu-i alcool. Cîteva picături de "tărie" turnate în vasul pentru apă sau mîncare sînt mai mult decît suficiente ca să ameţească un cîine ori o pisică. Iar mersul lor împleticit nu se deosebeşte de al unui beţiv care se întoarce "altoit" de la crîşmă. Iar în cazul în care vreun stăpîn inconştient repetă de cîteva ori această experienţă va avea neplăcuta surpriză să constate că "prietenii omului" încep să dea semne de bucurie ori de cîte ori aud "clinchet de pahare". Dar pentru asta nu bietele animale sînt vinovate, ci stăpînul care le-a obişnuit să "tragă la măsea". Cercetătorii care umblă prin natură, atenţi la comportamentele lumii animale, au constatat însă cu surprindere că şi sălbăticiunile au "viciile" lor specifice care, practicate constant, ajung în unele cazuri să le coste chiar şi viaţa.
 
GÎŞTELE BEŢIVE. Localnicii de prin satele de cîmpie, posesori ai unor cîrduri de gîşte, se confruntă uneori cu o situaţie cu totul deosebită. Întors de pe la treburi, cîte un gospodar se trezeşte că toate gîştele sale sînt moarte, întinse pe jos, cu picioarele în aer. Cînd asta i se întîmplă pentru prima oară, omul e convins că vreun vecin pestriţ la suflet i-a otrăvit lighioanele, doar aşa... ca să-i facă un necaz. Otrăvite fiind, el nu are, bineînţeles, curaj să le taie ca să le pună pe varză. Înciudat, recuperează ce se mai poate recupera. Adică fulgii şi puful. Apoi, aşa  jumulite, le duce la groapa de gunoi, care, de obicei, se află la marginea satului. Seara, păgubitul are parte de un spectacol drăcesc: ajunse în pielea goală, gîştele i se întorc agale acasă, mirate parcă şi ele de ceea ce li se întîmplă. Explicaţia e simplă: omul are în bătătură vreun dud ale cărui fructe răscoapte au căzut pe pămînt. Iar gîştele s-au înfruptat copios fără să ştie ce le aşteaptă. Ajunse în stomacul lor, fructele intră în fermentaţie şi produc o anumită cantitate de alcool. Care, intrat în circuitul metabolic, li se urcă la cap şi le aduce foarte aproape de coma etilică. Interesant este că, după ce au păţit pocinogul, aceleaşi gîşte capătă un soi de dependenţă care le face ca, ori de cîte ori au ocazia, să se repeadă hămesite asupra aceloraşi fructe.  

"Alcoolicii anonimi" din junglĂ. În mijlocul naturii, cele mai expuse beţiilor sînt animalele erbivore, care au în meniu diverse fructe dulci. De obicei, aceste animale au un traiect digestiv complicat, în care zaharurile au destul timp să fermenteze, producînd astfel o anumită cantitate de alcool. În pădurile africane, una dintre sursele beţiilor este copacul numit Marula sau, pe numele său ştiinţific, "Sclerocarya birreea". Acesta produce nişte fructe destul de mari, cu un miez cărnos, dulce, după care se dau în vînt atît maimuţele, cît şi porcii sălbatici africani. Ba chiar şi elefanţii. Momentul în care fructele coapte ale unui astfel de copac încep să cadă pe pămînt este semnalul care anunţă deschiderea "crîşmei" din junglă. La scurt timp după ce le mănîncă, elefanţii încep să se clatine pe picioare, să-şi mişte trompa în toate direcţiile, iar dacă starea de beţie este mai avansată, încep să "cînte" pe limba lor. Porcii sălbatici capătă un curaj nebun şi nu se mai feresc nici măcar din calea marilor carnivore. În schimb, maimuţele înţepenesc pe crengile lor din copaci şi există imagini filmate care-i arată căzînd de acolo fără să păţească mai nimic. Se spune că "există un Dumnezeu al beţivilor" datorită căruia cheflii scapă adeseori, ca prin urechile acului, de mari necazuri. Probabil că există şi un Dumnezeu al maimuţelor beţive, care le scapă de întîlnirile mortale cu vreun leopard flămînd. Oricît de perfecte ni s-ar părea, albinele au şi ele "beţivii" lor. Există anumite plante al căror nectar fermentează. Iar "lucrătoarea" care a avut ghinionul să intre în contact cu el se "turmentează" rapid. Începe să zboare împleticit şi, în cazul în care ajunge la stup, pare a fi pusă pe harţă, gata să se ia la bătaie cu "paznicii". Beţivi sînt şi liliecii zişi "frugivori", care se îndoapă cu poame dulci, care le fermentează în burtă, producînd acelaşi alcool etilic. Chiar dacă are o concentraţie scăzută, şi acesta ajunge, cu timpul, să le modifice comportamentul. Specialiştii Universităţii Ben Gurion din oraşul israelian Nigev au descoperit că, dacă au de ales între a face foamea sau a mînca fructe fermentate care îi vor aduce în stare de beţie, liliecii din specia Rousettus aegyptiacus aleg să consume fructele care îi îmbată.  

HOP ŞI DROGAŢII. Există animale care "consumă" substanţe cu efect halucinogen, similare drogurilor noastre. În junglele ecuatoriale trăieşte un miriapod de mari dimensiuni care, atunci cînd este iritat în vreun fel, elimină prin piele o substanţă extrem de toxică. Tot pe acolo hălăduieşte Capucinul, o specie de maimuţă care utilizează acel miriapod într-un mod cu totul deosebit. Rezistente la otrava lui, aceste maimuţe nu-l mănîncă totuşi aproape niciodată. Ori de cîte ori îl întîlnesc, îl apucă cu o mînă şi îl sîcîie pînă cînd "viermele cu multe picioare"  produce toxina. Pe care maimuţa începe şi o întinde pe blană: un insecticid redutabil care o scapă de paraziţi. Pentru ca substanţa să fie repartizată uniform, îşi foloseşte limba, şi astfel îşi introduce drogul în metabolism. Efectul este aproape instantaneu: Capucinul intră într-o stare de reverie, în cursul căreia nimic nu pare a-l mai deranja. Ulterior, chiar dacă nu mai are nevoie de "insecticid", maimuţa îşi oferă o "doză" de miriapod ori de cîte ori îl întîlneşte prin pădure. Adică semnul clar al dependenţei faţă de acel drog de origine animală. Droguri, beţii în lumea animală? Da, iar asta arată că pe lumea asta nimic nu-i nou sub Soare.

MARULA

Este un arbore înrudit cu Mango, care creşte în sudul Africii. El produce nişte fructe mari, cu miezul dulce şi cărnos, deosebit de bogat în zaharuri. Dar şi în vitamina C. Din ele se face un lichior delicios, foarte căutat în Africa de Sud, numit "Amarula". În sălbăticie, datorită căldurilor mari din zonă, fructele acestui copac intră rapid în fermentaţie, fenomen care produce o anumită cantitate de alcool. Procentul ar fi cuprins între 3% şi 7%. Exploratorii au filmat adeseori ierbivore africane, inclusiv elefanţi şi maimuţe, care merg împleticindu-se pe "şapte cărări", după ce au consumat fructe de Marula.

POLEMICI

De curînd au apărut anumite polemici între specialiştii care studiază comportamentul animalelor sălbatice, privitoare la "beţiile elefanţilor". Deşi imaginile filmate par a fi foarte clare în această privinţă, unii savanţi consideră că nu ar fi vorba chiar despre o beţie propriu-zisă. Calculele lor arată că, ţinînd cont de masa corporală a unui elefant, ar trebui să înghită echivalentul a 1,9 litri de alcool etilic, adică în jur de 27 de litri de suc fermentat de Marula. În schimb, s-ar părea că starea lor de confuzie poate fi produsă de anumite substanţe toxice care se găsesc în sîmburii fructelor.