x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Anul Internaţional al Astronomiei

Anul Internaţional al Astronomiei

17 Ian 2009   •   00:00

La Paris a fost inaugurat, joi şi vineri, în prezenţa a 600 de participanţi din peste o sută de ţări, Anul Internaţional al Astronomiei. Evenimentul, al cărui principal mesaj este "Descoperă singur Universul” şi care este derulat sub egida UNESCO şi a Uniunii Astronomice Internaţionale (UAI), aduce în prim-plan dimensiunea globală a acestei ştiinţe, accentul punându-se pe contribuţiile astronomiei la societate şi la cultură.





Evenimentul marchează totodată aniversarea a 400 de ani de la prima utilizare a telescopului astronomic de către Galileo Galilei, în 1609. În România, Anul Internaţional al Astronomiei va fi deschis, la Sibiu, în 6-7 februarie.  

Rezervă-ţi o zi sau o noapte pentru a observa cerul, ne îndeamnă Catherine Cesarsky, preşedintele UAI, afirmând că manifestările dedicate acestui An vizează în principal tineretul, dar şi pe formatorii viitoarei generaţii de cercetători în domeniul spaţial.

Agenda Anul Internaţional al Astronomiei o găsiţi pe acest link (www.cosmicdiary.org).

Misiune în Galaţi
Un român va coordona programul "100 de ore de Astronomie” în cadrul manifestărilor dedicate Anului Internaţional al Astronomiei, transmite Agerpres. Potrivit agenţiei de presă, muzeograful Ovidiu Tercu de la Planetariul din Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi va monitoriza observaţiile de la toate observatoarele astronomice din ţara noastră. "Observaţiile astronomice vor fi transmise şi pe internet, pentru ca toţi cei pasionaţi de astronomie să ia parte la program. Anul Internaţional al Astronomiei 2009 reprezintă cel mai mare efort coordonat din istorie al astronomilor profesionişti şi neprofesionişti pentru popularizarea astronomiei”, a declarat, pentru Agerpres, Ovidiu Tercu. Programul coordonat de muzeograful român se va derula între 2 şi 5 aprilie.


Viaţă pe Marte?

Un studiu dat publicităţii joi relevă faptul că pe în emisfera nordică a lui Marte există într-adevăr viaţă. Un grup de cercetători americani, antamat de Agenţia Spaţială a SUA, a descoperit, pe suprafaţa Planetei Roşii, emisii sezoniere de metan, un gaz care se formează din materia organiză în descompunere. Acest lucru – spun specialiştii – poate indica existenţa unei activităţi geologice sau chiar posibilitatea apariţiei unor procese biologice. "Circa 90% din metanul existent în atmosfera terestră este produs de organismele vii, în timp ce restul de 10% are la bază reacţii geochimice. Pe Marte, metanul ar putea fi obţinut fie de la animale, fie de la reacţii geochimice”, spun cercetătorii care au realizat studiul sus-amintit. Documentul publicat de revista americană Science şi citat de AFP precizează că emisiile de metan au "o vârstă nedeterminată”. Doctorul Michael Mumma, directorul Centrului de astrobiologie de la Centrul Spaţial Goddard, şi echipa sa de specialişti au folosit spectrometre cu infraroşu obţinute de la trei telescoape diferite care au supravegheat circa 90% din suprafaţa planetei timp de 3 ani marţieni (7 ani tereştri). În 2003, au detectat o cantitate de 19.000 de tone de metan, o cantitate similară de metan observată în rezerva naturală Coal Oil Point din Oceanul Pacific (lângă oraşul-port american Santa Barbara). Oamenii de ştiinţă spun însă că metanul ar fi putut fi rezultat în urma unei activităţi vulcanice pe Marte, deşi până în prezent nu a fost descoperit nici un vulcan pe Planeta Roşie.

×