Arme de foc: pistolul

Timp de milenii, bătăliile şi războaiele au fost duse doar cu ajutorul săbiilor, bâtelor şi suliţelor. Descoperirea prafului de puşcă în China secolului al IX-lea avea să fie catalizatorul care a schimbat pentru totdeauna arta militară.

Adus în Europa secolului al XIII-lea, probabil pe Drumul Mătăsii, praful de puşcă a fost numitorul comun al tuturor armelor de foc. El a fost utilizat atât în artileria grea, cât şi pentru armele individuale. Confecţionate din bronz sau fier, acestea din urmă au apărut pe la începutul secolului al XIV-lea. Iniţial, pistoale funcţionau cu un sistem de aprindere primitiv, asemănător unei tigăiţe în care se păstrau cărbunii aprinşi, de la care utilizatorul aprindea praful de puşcă. Dezavantajele acestui sistem sunt evidente: era foarte greoi şi devenea inutilizabil în cazul în care ploua. Un pas important în evoluţia pistoalelor s-a făcut la începutul secolului al XV-lea, o dată cu apariţia mecanismului cu fitil. Ceva mai complex, acesta înlocuia vechiul recipient în care erau păstraţi cărbunii aprinşi. Deşi nici acest sistem nu era lipsit de pericolul stingerii, el permitea însă utilizatorului o mai mare mobilitate. Primele pistoale perfecţionate aveau, la început, un singur glonţ, tras dintr-o ţeavă groasă care-l făcea să semene cu un tun miniatural.

EVOLUŢIE. O schimbare importantă a constituit apariţia unui alt tip de dispozitiv de aprindere a pulberii. Era vorba despre o serpentină metalică, prevăzută la unul dintre capete cu un fitil. Montată în apropierea patului armei, aceasta aprindea praful de puşcă în urma balansării generate de trăgaci.

La începutul secolului al XVI-lea, Leonardo da Vinci propunea însă un alt sistem de aprindere – cel cu rotiţă şi cremene. Era un mecanism revoluţionar care, înlăturând posibilitatea stingerii fitilului, facilita utilizarea armei în orice condiţii meteorologice. În aceeaşi perioadă a apărut mecanismul numit placă cu cremene, care avea să fie utilizat în următoarele două secole, atât la pistoale, cât şi la puşti. Acesta avea avantajul de a fi un mecanism ieftin şi practic, cremenea fiind un material foarte rezistent. În momentul acţionării trăgaciului, placa de oţel, ce acoperea locaşul prafului de puşcă, era dată la o parte, lăsând cale liberă scânteii.

BOGĂŢIE. La începutul secolului al XIX-lea, mecanismul de tragere cu percuţie, pe baza utilizării fulminatului de mercur, avea să revoluţioneze, încă o dată, armele de foc. Acelaşi secol, extrem de bogat în inovaţii militare, a adus cu sine şi capsele pirotehnice, care au permis confecţionarea primului cartuş. “Vedeta” secolului al XIX-lea a fost însă revolverul, care permitea trăgătorului să lanseze salve succesive de proiectile.

 

Revolverul Colt Paterson

Arma poartă numele inventatorului său, Samuel Colt, care a obţinut patentul în anul 1836, simultan în SUA, Franţa şi Anglia, şi pe cel al oraşului în care a fost construit pentru prima dată, Paterson din statul american New Jersey. Deşi beneficia de un încărcător cu cinci gloanţe, reîncărcarea sa constituia un dezavantaj, deoarece trăgătorul trebuia să dezasambleze parţial arma. Din această cauză, trei ani mai târziu, revolverului i se ataşa un dispozitiv special pentru reîncărcare. Cel mai cunoscut model al revolverului Colt Peterson este Holster nr. 5, de calibru 36, produs doar în 1.000 de exemplare.