Arheologii britanici au descoperit, în centrul Londrei, pe locul în care urmează să fie ridicat un hotel de lux, o veche aşezare romană. Au fost scoase la lumină, de la o adâncime de o jumătate de metru, rămăşiţele pământeşti ale unor oameni care au trăit aici în urmă cu aproximativ 2.000 de ani, precum şi circa 11.500 de obiecte provenind din acea perioadă. În urma acestei descărcări arheologice, specialiştii de la Muzeul de Arheologie din Londra au găsit obiecte din lut, monezi şi bijuterii, precum şi un drum şi câteva morminte.
Primul american care a călătorit în Europa a fost o femeie răpită de vikingi. Se întâmpla în urmă cu circa 1.000 de ani, şi nu la sfârşitul secolului al XV-lea, aşa cum se credea până acum. Oamenii de ştiinţă spanioli au ajuns la aceste concluzii în urma unui studiu genetic realizat pe membri unei numeroase familii islandeze, informează presa britanică. În urma acestei serii de analize, cercetătorii au descoperit că islandezii şi nativii nord-americani prezintă asemănări genetice.