În prezent, deşi combustibilii fosili reprezintă cea mai importantă sursă globală de energie, rezervele devin tot mai rare şi mai scumpe, în special în cazul petrolului.
Problemele de mediu legate de consumul de combustibili fosili nu sunt deloc de neglijat, efectele schimbărilor climatice devenind din ce în ce mai vizibile. De aceea, atât în termeni politici, cât şi economici, sursele de energie durabilă reprezintă o provocare importantă a viitorului. În Germania, potenţialul energetic al biomasei este estimat la 10% din consumul principal actual de energie. O proporţie substanţială a acestei biomase poate fi cultivată sub forma plantelor energetice şi a copacilor cu creştere rapidă cultivaţi pe terenuri agricole care nu mai sunt folosite pentru industria alimentară.
SOLUŢII. Proiectul iniţial a fost nefezabil, deoarece costurile de producţie şi desfacere a aşchiilor de lemn erau prea mari pentru a obţine un raport avantajos cost/ eficienţă. Pentru ca proiectul să devină fezabil era necesară modificarea cadrului politic şi economic, iar acest lucru s-a realizat prin adoptarea, în 2004, a Actului Energiei Regenerabile. Beneficiind de sprijinul guvernului regional din landul Brandenburg şi de o evaluare iniţială pozitivă din partea unei comisii a Iniţiativei Tehnologiei Energiei, proiectul a putut continua.
Datorită impulsului dat de sprijinul financiar, iniţiativa a luat forma proiectului INTERREG IIIA, în care grupuri din Polonia şi operatori din Brandenburg au abordat în comun problema exploatării biomasei. Programul Leader a furnizat sprijin sub formă de investiţii, în care banii au fost folosiţi pentru achiziţia de buşteni şi puiet cu rădăcini. Sponsorii proiectului au furnizat resurse pentru cofinanţare. Doi fermieri au amenajat 30 de hectare de teren necultivat, iar zece hectare au devenit disponibile pentru cultivare de probă.
Obiectivul a constat în dezvoltarea fluxurilor comerciale regionale pe scară mică în regiunea Lausatz şi, în special, de a oferi fermierilor o sursă alternativă de venit în perioada de tranziţie de la agricultură la producţia de energie. Conceptul-cheie reuneşte termoficarea şi generarea de energie electrică. Agentul termic va fi generat pentru consumul casnic, în timp ce electricitatea poate fi introdusă (la un preţ avantajos) în reţeaua electrică, conform prevederilor Actului Energiei Regenerabile (EEG). Agentul termic poate fi utilizat şi pentru propria companie a producătorului de energie. Pentru a primi fonduri UE, precum Leader+ sau INTERREG, cantitatea de energie care va fi consumată şi preţul plătit pentru ea trebuie să fie totuşi negociate în avans cu utilizatorii. Aceşti utilizatori sunt în principal companii industriale şi alte firme mari care necesită agent termic pentru activităţile lor, printre care: vânzări directe, grajduri, procesarea cărnii, operaţiuni mecanice şi producţia de vin etc. Brichetele de lemn pot fi utilizate ca substitut pentru combustibilii fosili, economisind bani şi generând venituri din vânzarea energiei produse. În prezent, aşchiile de lemn sunt principala sursă de combustibil, deoarece produsele procesate, precum brichetele, sunt încă prea scumpe. Viitoarele planuri prevăd înfiinţarea unei agenţii pentru energie în scopul gestionării cererii şi ofertei, deoarece până acum "a existat un produs fără o piaţă". Cu toate acestea, nu este întotdeauna clar care produse vor fi solicitate şi când sau dacă vor fi livrate la un preţ acceptabil.
REZULTATE. O comunitate de producători, alcătuită din fermieri, sectorul forestier şi serviciul de management al pădurilor, funcţionează deja. Informaţiile despre necesarul de forţă de muncă au fost colectate încă de pe acum. La începutul primăverii, în funcţie de speciile de copaci şi de tipul de sol, între doi şi patru lucrători, împreună cu un mecanic, pot planta aproximativ două hectare pe zi. Aceasta înseamnă aproximativ 50 de zile de lucru pentru o plantaţie de o sută de hectare. Recoltarea de iarnă are loc între patru şi şase ani mai târziu şi necesită un efort mai scăzut. Deoarece iarna şi primăvara timpurie se află în afara perioadei de activitate agricolă intensă, această acţiune oferă oportunităţi de angajare şi venituri suplimentare populaţiei locale.
De asemenea, pentru recoltare a fost dezvoltată o nouă tehnologie auxiliară care permite prelucrarea de buşteni cu un diametru de până la 30 de centimetri. Costurile de investiţii, în valoare de 70.000 de euro, vor fi suportate de părţile interesate. Acest proiect va trebui luat în considerare în ceea ce priveşte managementul pădurilor private, unde proprietarii nu au nici interesul, nici resursele pentru a cultiva sau exploata plantaţiile existente, care adesea au dimensiuni de până la 30 sau 40 de hectare.
ÎN LOC DE CONCLUZIE. Dezvoltarea unor noi forme de utilizare a terenurilor are un rol foarte important şi pentru alte zone rurale ale Europei. În această privinţă, se impune ca experţii şi oamenii de ştiinţă să coopereze prin intermediul "reţelelor de excelenţă". În termeni de exploatare a biomasei, ca material şi ca sursă de energie, următorii cincizeci de ani reprezintă o provocare enormă pentru sectoarele agricol, de cercetare şi economic. Iniţiativa pentru managementul biomasei din Lausatz caută parteneri în întreaga Europă pentru a promova reorganizarea activă a sectorului agricol şi a zonelor rurale.
Date despre zonă
Ţara: Germania
Regiunea: Brandenburg
Populaţie: 20.040 de locuitori
Suprafaţă: 422 de kilometri pătraţi
Date despre proiect
Costul total: 98.200 de euro, din care 58.920 de euro fonduri europene, 19.640 de euro fonduri publice locale şi 19.640 de euro fonduri private
Durata: aprilie 2005-decembrie 2006
Citește pe Antena3.ro