x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Autopsia unui pui de mamut sugerează că ar fi fost ucis de oameni. După ce îl furaseră din ghearele unui leu...

Autopsia unui pui de mamut sugerează că ar fi fost ucis de oameni. După ce îl furaseră din ghearele unui leu...

04 Apr 2012   •   15:34
Autopsia unui pui de mamut sugerează că ar fi fost ucis de oameni. După ce îl furaseră din ghearele unui leu...

Autopsia unui pui de mamut descoperit in Siberia, sugereaza ca animalul a fost furat de oamenii preistorici din ghearele unui leu de pestera, informeaza BBC.

Bernard Buigues, un specialist in mamuti, a cumparat exemplarul de la cautatorii de colti din Siberia, care il descoperisera.

O prima evaluare a mamutului extrem de bine conservat arata ca atat leii de pestera, cat si oamenii au fost responsabili pentru uciderea mamutului, poreclit de cercetatori Yuka.

"Avem deja dovezi ca Yuka a fost implicat intr-o lupta pe viata si pe moarte cu un animal de prada, cel mai probabil un leu. Si mai interesant este ca sunt si dovezi ca oamenii au furat animalul de la animalele de prada, poate chiar inainte ca acesta sa moara", a declarat Daniel Fisher, cel care a condus evaluarea.

Analizand oasele si coltii mamutului, cercetatorii au stabilit ca acesta avea doi ani si jumatate, in momentul mortii, care ar fi survenit in urma cu 10.000 de ani.

Cicatricele gasite pe pielea mamutului arata ca Yuka ar fi fost atacat de lei, dar a supravietuit, candva, la inceputul vietii. Totusi, alte zgarieturi si urme de dinti arata ca mamutul a fost atacat de lei chiar inainte de moarte. Yuka avea si un picior rupt, probabil in timp ce incerca sa fuga de animalele de prada.

Leii care au atacat mamutul (Panthera leo spelea) sunt o subspecie a leului african, care au trait in Eurasia, dar au disparut intre timp.

In prezent, leii africani ataca puii de elefanti, lasand urme similare cu cele gasite pe trupul lui Yuka.

Cautand similitudini, insa, cercetatorii au determinat ca leii nu au apucat sa dea "lovitura de gratie" - muscatura la trahee, care duce la sufocarea animalului. Nu au fost gasite nici urme pe burta animalului, locul din care leii incep intotdeauna sa se hraneasca.

In schimb, urmele de dinti si gheare au fost gasite pe spinarea mamutului, ceea ce arata ca Yuka a fost supus doar atacului leilor si nu a apucat sa fie mancat.

In schimb, corpul mamutului este acoperit de taieturi distincte de cele lasate de gheare si dinti - incizii subtiri si dese, uneori cate 15-30 in aceeasi zona.

"Inciziile arata ca taieturile facute de o unealta umana. De asemenea, urme similare au fost gasite pe femur", a declarat profesorul Fisher.

"Oare oamenii se foloseau de lei, si, cand acestia doborau prada, ii goneau si le furau trofeul? Este posibil. Acum avem si dovezi care sugereaza asta", a declarat Fisher.

De altfel, acest comportament este intalnit si in ziua de azi, in cazul tribului Dorobo din Kenya.

Din trupul mamutului lipsesc o bucata din coloana vertebrala si trei sferturi din coaste.

×
Subiecte în articol: mamut yuka lei de pestera