x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Avans în inteligenţa artificială

Avans în inteligenţa artificială

10 Mar 2016   •   18:15
Avans în inteligenţa artificială
Sursa foto: GOOGLE/EPA

Într-o înfruntare pe care specialiştii au numit-o istorică, computerul AlphaGo l-a învins, ieri, la Seoul, pe campionul mondial al jocului de Go, sud-coreeanul Lee Sedol. Go-ul rămăsese singurul joc în care un computer nu putea depăşi mintea umană.

Victoria computerului a venit ca un şoc atât pentru specialişti, cât şi pentru Lee Sedol însuşi. Cu doar două săptămâni în urmă, acesta declarase că este convins că va putea obţine o victorie lejeră.

AlphaGo a fost creat de specialiştii de la Google şi a mai uimit lumea Go-ului şi anul trecut, când l-a învins pe campionul european, francezul de origine chineză Fan Hui, în cinci meciuri consecutive. La acea dată, experţii în Go erau convinşi că este nevoie de încă zece ani pentru ca un computer să egaleze un campion.

Numărul de mutări posibile într-un joc de Go este de ordinul miilor de miliarde – practic există mai multe combinaţii posibile decât atomi în univers – ceea ce face ca jocul să depindă foarte mult de creativitatea şi intuiţia unui jucător. Tocmai de aceea, computerul a fost programat să înveţe din jocurile anterioare, folosind mai degrabă experienţa acumulată, decât să calculeze de fiecare dată toate mutările posibile – o sarcină care în cazul jocului de Go ar fi, la tehnologia actuală, imposibilă.

Computerul se antrenează singur

Programul lui AlphaGo are la bază 30 de milioane de mutări realizate de experţi în Go în timpul campionatelor şi poate anticipa mutarea oponentului în 57% din cazuri. Forţa computerului, însă, stă în faptul că se antrenează singur. Acesta a jucat mii de jocuri împotriva lui însuşi, învăţând să utilizeze cu prioritate mutările care au avut succes în trecut. AlphaGo a câştigat, ieri, primul meci dintr-o serie de cinci pe care le va juca împotriva lui Lee Sedol.

"Nu credeam că AlphaGo poate juca atât de aproape de perfecţiune", a spus campionul mondial, care a cedat partida după trei ore şi jumătate. Înainte de partidă, acesta estimase că va câştiga cu 5-0. Demis Hassabis, directorul Google DeepMind, care a construit computerul, spune că Lee Sedol a fost indus în eroare. "Încrederea lui vine din faptul că a urmărit meciurile de anul trecut, cu Fan Hui. Programul a evoluat de atunci. Dacă ar fi rămas la fel, AlphaGo ar fi pierdut ruşinos".

Creatorii computerului spun că sistemul acestuia de "gândire" ar putea fi utilizat, în viitor, pentru diagnostice medicale sau crearea de modele ale schimbărilor climatice.

AlphaGo a câştigat 499 din 500 de meciuri jucate la Campionatul European din octombrie 2015. Cu liderul mondial, Lee Sedol, va mai juca încă patru meciuri până pe data de 15 martie.
 

×