Arheologii germani au scos la suprafaţă 2.300 de schelete de bărbaţi, femei şi copii în timpul unor excavaţii efectuate la Petriplatz, o piaţă care în timpul Evului Mediu făcea parte din Colln, oraşul-frate al Berlinului.
Arheologii germani au scos la suprafaţă 2.300 de schelete de bărbaţi, femei şi copii în timpul unor excavaţii efectuate la Petriplatz, o piaţă care în timpul Evului Mediu făcea parte din Colln, oraşul-frate al Berlinului. În urma recentelor descoperiri, arheologii au concluzionat între altele că actuala capitală a Germaniei este mai veche decît se credea. Din luna martie pînă în prezent, ei au reuşit să-şi dea seama că Berlinul exista încă din 1192, adică era mai tînăr cu 45 de ani decît se credea iniţial. Arheologii au găsit în timpul excavaţiilor o grindă din lemn care în urma analizelor s-a dovedit a proveni din anul 1192. Iniţial s-a crezut că Berlinul, care, ca şi Collnul, era un sat de sclavi şi pescari, data din anul 1237. De altfel, această atestare documentară a fost folosită în timpul celei de-a 750-a sărbătorire a Berlinului, în 1987 (în cadrul unor evenimente separate organizate de-o parte şi de alta a Zidului).
Noile descoperiri spun însă altceva: actuala capitală a Germaniei este mai “bătrînă” cu aproape o jumătate de secol. Arheologii au mai descoperit în cursul recentelor săpături fundaţiile unei şcoli, mai multe fîntîni, o scîndură pe care scrie anul 1212, precum şi obiecte personale, ca piepteni, ulcioare, unelte, monede şi sticle. Dar cea mai spectaculoasă dezvăluire făcută de arheologi a constat în descoperirea a aproximativ 2.300 de schelete, între care un număr mare aparţinînd unor minori. Rămăşiţele umane au fost găsite în cimitirul Bisericii Petri din Colln. Unul dintre specialişti, Wilfried Menghin din Berlin, spune că pe locul actualului sit arheologic s-ar putea ridica în viitorul nu foarte îndepărtat Periplatzul. Refăcut aidoma planurilor de odinioară. Reconstruirea unor simboluri ale trecutului îi va ajuta pe berlinezi să-şi cunoască originile, spune arheologul Claudia Melisch. Ea a explicat că misiunea iniţială a arheologilor a constat în descoperirea unor vestigii importante pentru istoria locuitorilor Berlinului.
Marc Aureliu, colosal
Mai mulţi arheologi turci şi belgieni au descoperit în Turcia fragmente ale unei statui uriaşe din marmură, care îl înfăţişează pe împăratul roman Marc Aureliu. Fragmentele au fost scoase la suprafaţă din băile publice romane de la Sagalassos (provincia turcă Burdur). La 20 august, arheologii au descoperit capul şi picioarele statuii, precum şi braţul drept al acesteia, ţinînd în mînă un glob. Potrivit cercetătorilor, capul lui Aureliu are aproximativ 90 de centimetri înălţime, iar statuia măsura cel mai probabil 4,5 metri. Cetatea Sagalassos a fost locuită pînă în secolul al VII-lea d.Hr. În urmă cu aproximativ patrusprezece secole, cetatea a fost distrusă de un cutremur devastator.
Candela de la Veliko Tîrnovo
În Capitala medievală a Bulgariei, Veliko Tîrnovo, a fost descoperită într-o scobitură aflată în peretele unei biserici o candelă din sticlă. Suportul din sticlă colorată a fost găsit, alături de o cruce masivă din fier, de arheologul Konstantin Totev într-o biserică descoperită recent pe dealul Trepezitza.
Experţii atribuie candela de mărimea unui pahar perioadei bizantine, iar despre crucea din fier spun că ea a fost furată în urmă cu aproximativ cinci decenii de căutătorii de comori.
Neanderthal, un om diferit
O echipă de arheologi britanici şi americani a petrecut trei
ani pentru a studia uneltele folosite de oameni de-a lungul timpului. Ei s-au axat în special pe uneltele folosite de primii
oameni care au populat Terra. Experţii au observat că oamenii de Neanderthal nu
utilizau unelte mai eficiente decît cele construite de Homo Sapiens, ci doar diferite.
“Din punct de vedere tehnologic, cînd ne gîndim la
neanderthalieni, trebuie să luăm în calcul nu faptul că ei erau mai puţin
avansaţi. Trebuie să ne gîndim la ei ca fiind doar oameni diferiţi”,
spune profesorul Metin Eren de la Universitatea Exeter.
Parthenonul, subiect seismic
Japonezii, al căror arhipelag este unul dintre cele mai lovite regiuni din lume de seisme, au găsit o nouă modalitate de a studia acest fenomen. Oamenii de ştiinţă niponi vor încerca să desluşească secretele prin care templul dedicat zeiţei Atena, Partenonul din capitala Greciei, a reuşit să stea în picioare în faţa cutremurelor timp de peste două milenii şi jumătate. Întocmai vechilor temple greceşti, şi această construcţie de pe Acropola Atenei are elasticitate, recunoaşte arheologul Maria Ioannidou. Ea admite totodată că grecii erau renumiţi pentru calitatea construcţiilor lor, dar şi pentru cunoştinţele lor în domeniu. Acum, japonezii vor să le calce pe urme. Omul de ştiinţă Toshikazu Hanazato, profesor de inginerie la Universitatea Mie din Japonia, urmează să viziteze Grecia luna viitoare pentru a studia impunătoarea şi fascinanta construcţie care a reuşit să ţină piept cutremurelor.
Artefacte furate din SUA
Mai multe artefacte ale indienilor americani au fost furate de la Societate Istorică din Insula Beech din statul Carolina de Sud (Statele Unite). Membrii acestei organizaţii fac apeluri disperate pentru recăpătarea preţioaselor obiecte (dintre care fac parte 16 vîrfuri de săgeţi, cea mai veche avînd vîrsta de 11.000 de ani), informează presa de peste Ocean. “Îi implor pe cei care au furat artefactele să le returneze”, a declarat presei americane Jackie Bartley de la Societatea Istorică. Timp de zece ani, Bartley a strîns “comoara” indienilor care au trăit pe Insula Beech.