x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Biserica de aur a Bucovinei

Biserica de aur a Bucovinei

de Anca Aldea    |    01 Noi 2008   •   00:00

În urmă cu aproximativ 500 de ani, un boier şi înalt dregător al lui Ştefan cel Mare avea să construiască pe malul râului Solca un paraclis deosebit.





Boierul Luca Arbore a găsit în nordul României de astăzi locul potrivit pentru a-şi ridica propriul său conac, pentru a construi o biserică şi pentru a aduce aici, de la trei kilometri distanţă, o comunitate de oameni. În satul lui Arbore, aflat astăzi în judeţul Suceava, pe valea râului Solca, mulţi sunt cei care vorbesc frumos despre boierul şi înaltul dregător al lui Ştefan cel Mare. Oamenii ştiu din moşi strămoşi că Arbore era un bun creştin, că şi-ar fi construit chiar şi un tunel care pornea de la conacul său (cea mai frumoasă construcţie din nordul Moldovei în secolul al XVI-lea) şi ducea la biserică – intrarea în lăcaşul sfânt se făcea, spun astăzi bătrânii din Arbore, prin altarul bisericii. Tunelul nu avea să fie însă niciodată descoperit – se spune chiar că, atunci când a găsit uşa de acces în tunel şi a spart lacătul, un bărbat de-al locului a amuţit pe loc. Oamenii locului au aflat despre această tragedie şi ar fi adunat piatra din care era construit tunelul pentru a-şi ridica din ea case. În urmă cu aproximativ 70 de ani, s-a încercat să se facă săpături în jurul altarului, în căutarea tunelului; lucrările însă au fost oprite pentru a nu destabiliza construcţia bisericii.


 
SEMNE ALE TRECUTULUI.
În urmă cu o sută de ani, în cimitirul din jurul bisericii mai puteai găsi crucile înalte din lemn, care păzeau mormântul soldatului necunoscut, ucis aici, în timpul celui de-al doilea război mondial. Astăzi, crucile acestea sunt de nerecunoscut. Nu s-a îngrijit nimeni de ele, au fost roase de gângănii şi de vreme. Frumuseţea picturilor interioare de odinioară piere şi ea. În jurul anului 1800, au fost refăcute feţele sfinţilor care fuseseră scobite de turci, dar restaurarea aceasta nu a respectat linia originală, astfel că, pe alocuri, au fost adăugate straturi de culoare. Astăzi, la Biserica Arbore se fac lucrări de restaurare. "Specialiştii de la Bucureşti lucrează din iulie până în octombrie, dar acum au fost trimişi la Dragomirna (...) şi au spus că dacă este cald se vor întoarce aici pentru a lucra toată luna octombrie", ne povesteşte o femeie din sat. Vedeam în privirea ei o anumită urmă de regret. Reîntoarcerea "specialiştilor de la Bucureşti" se lăsa aşteptată la începutul lui octombrie.

DESTIN
În 1503, Luca Arbore a înălţat un paraclis la Curtea sa din comuna care îi poartă numele. În 1541, după 40 de ani de muncă, pictorul Dragoş Coman, şcolit la Florenţa, a terminat de pictat biserica. Aflată în patrimoniul UNESCO, Biserica Arbore a intrat în circuitul turistic în 1954. În urmă cu 30 de ani turiştii veneau aici din toate colţurile lumii. "De doi ani a scăzut la jumătate numărul vizitatorilor. De patru ani tot am avut inundaţii şi turiştii au fost speriaţi", povesteşte o femeie din sat. Ea ne spune şi că la exterior au fost făcute lucrări de consolidare, şi nu de renovare. Încă.

×
Subiecte în articol: special arbore