La sfărşitul deceniului şase al secolului al XIX-lea, primii "locatari" ai Alcatrazului au fost pizonierii de război puşi să construiască inchisoarea poreclită "Stănca". Armata americană a folosit insula pănă in 1933, cănd guvernul federal a decis deschiderea unui penitenciar de maximă siguranţă, unde răufăcătorii recalcitranţi să fie supuşi unui regim aspru de detenţie. Ei primeau patru elemente "de bază" - măncare, haine, pat şi asistenţă medicală - , orice alt "privilegiu" fiind cu desăvărşire interzis.
DISCREŢIE. Construirea puşcăriei pe o insulă, departe de ochii opiniei publice, a dat naştere unor legende despre torturarea deţinuţilor şi intoarcerea fantomelor lor pentru a băntui inchisoarea. Printre cele mai "active" spirite se numără şi cel al lui Al Capone. Celebrul bandit şi-a petrecut ultimii ani de la Alcatraz confruntăndu-se cu serioase probleme de sănătate provocate de un sifilis netratat. El obişnuia să cănte la banjo cu o trupă formată din alţi deţinuţi. Temăndu-se că ar fi putut fi ucis in timp ce se recrea in curtea inchisorii, Capone a primit permisiunea de a repeta la banjo in camera de duş. In urmă cu căţiva ani, un ingrijitor a mărturisit că a auzit sunete de banjo in camera de duş. Ulterior, alţi ingrijitori şi vizitatori au semnalat sunete de banjo venind din zidurile inchisorii.