Linia dintre viaţă şi moarte continuă să rămână neclară, iar dezbaterile continuă în legătură cu momentul exact în care un pachet de celule devine viaţă la fel de bine ca şi punctul în care această viaţă încetează să mai fie. Însă, în ciuda neclarităţii din jurul conceptului de viaţă şi moarte, din punct de vedere medical există o modalitate de a indica cu exactitate momentul în care un organism viu devine complet şi fără nicio îndoială mort, scrie Medical Daily.
Moartea este oarecum relativă. Au fost cazuri în care persoane declarate în moarte cerebrală sau a căror inimă a încetat să bată au fost "readuse la viaţă datorită progreselor medicale moderne.
Adevărata moarte, potrivit unei conferinţe susţinute pe platforma motivaţională TED-Ed, este atunci când nu există posibilitatea de a fi înviat. Acesta este punctul de la care nu există nici o întoarcere.
Tot ceea ce fac celulele noastre, de la reparaţii la o creştere a reproducerii, este alimentat de glucoză şi oxigen pe care corpul nostru îl transformă în ATP, parte a acizilor nucleici ADN şi ARN. Corpurile noastre urmează legea universală a entropiei, ceea ce înseamnă că aceste molecule tind să se mute aleatoriu din zonele de mare concentrare în cele cu concentraţie scăzută. În timp ce procesul celular este complex şi complicat, pur şi simplu, entropia trebuie ţinută mereu sub control pentru ca viaţa să contiune. Când această balanţă delicată o ia în jos are ca rezultat moartea.
Procedeele de salvare a vieţii, precum un CPR (resuscitare cardiopulmonară) sau un defibrilator, pot întârzia sau chiar preveni moartea, dar odată ce întreaga celulă a cedat la entropie, resuscitarea nu mai este posibilă.
Oamenii de ştiinţă cred, oricum, că dacă ei sunt capabili să găsească o soluţie pentru ca celulele să supravieţuiască entropiei, vor putea într-o zi să depăşească "punctul fără întoarcere”, revizuind efectiv definiţia morţii.
Cele mai interesante articole:
■ ATENŢIE la plantele ornamentale din locuinţă! TOP 3 flori periculoase care TE POT UCIDE
■ ALIEN! Creatura ciudata scoasa de un pescar din apele oceanului (VIDEO)
■ DEZVĂLUIRI ULUITOARE! Ce spune un fost comandant al Staţiei Spaţiale Internaţionale despre extratereştri (VIDEO)
■ Interviu SOCANT cu un VIOLATOR! "Trebuia sa taca si sa accepte. O fata decenta nu se plimba pe strazi la 9 seara!"
■ Descoperire ARHEOLOGICA EXTRAORDINARA: Casa COPILARIEI lui ISUS din Nazareth!
■ MINUNEA din Ohio. Până şi ATEII vor începe să creadă în DUMNEZEU! (VIDEO)
■ Legatura dintre aceste doua fete este absolut INCREDIBILA! (VIDEO)