x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Care este originea numelui sistemului solar TRAPPIST-1. Indiciu, trappist este o bere belgiană

Care este originea numelui sistemului solar TRAPPIST-1. Indiciu, trappist este o bere belgiană

23 Feb 2017   •   11:35
Care este originea numelui sistemului solar TRAPPIST-1. Indiciu, trappist este o bere belgiană
Sursa foto: NASA/R. Hurt/T. Pyle

Micul telescop TRAPPIST, operat din Belgia şi instalat în Chile, se află la originea descoperirii cortegiului de planete ce orbitează în jurul unei stele pitice. Numele său este un omagiu adus celebrei beri fabricate de călugării din ordinul trapist, relatează AFP. 

"Numele TRAPPIST a fost dat telescopului pentru a sublinia originea belgiană a proiectului", subliniase Observatorul European Austral (ESO) în momentul lansării noului instrument în 2010. "Berea trapistă este celebră în întreaga lume şi vine din Belgia", a scris ESO într-un comunicat din acel an. 

Berea fabricată la Abaţia Sf. Sixtus din Westvleteren, una dintre cele zece care produce bere trapistă, a fost desemnată în 2015 de un site specializat drept cea mai bună bere din lume. Abaţia a început să fabrice bere în jurul anului 1839 şi să o vândă în 1931. Reţeta a fost păstrată cu sfinţenie încă de la început. Pentru fabricarea berii, lucrează cinci călugari, 70 de zile pe an. Berea trapistă este fabricată sub controlul călugărilor sau în mănăstire, iar pentru consumul acestui tip de bere se realizează cupe speciale. Câştigul obţinut din vânzarea acestei beri este donat unor instituţii de binefacere socială. 

TRAPPIST este însă acronimul de la TRAnsiting Planets and PlanetesImals Small Telescope având în vedere că acest instrument caută planete prin aşa numita metodă de "transiting". Graţie acestui telescop, o stea pitică roşie poartă deja numele de TRAPPIST-1. Ea este înconjurată de un alai de 7 planete de dimensiunea Pământului, dintre care trei ar putea găzdui viaţă, potrivit astronomilor. 

"Cele şapte minuni din sistemul TRAPPIST-1 sunt primele planete similare Pământului care au fost descoperite pe orbita unei astfel de stele", conform lui Michael Gillon, profesor la Universitatea din Liege şi coordonatorul studiului. "Acest sistem este, de asemenea, ţinta ideală pentru a studia atmosferele planetelor potenţial locuibile, de dimensiunea Pământului", a adăugat el. 

Spre deosebire de Soare, steaua TRAPPIST-1 - clasificată drept o pitică ultra-rece - este atât de rece încât apa lichidă poate exista la suprafaţa planetelor care o orbitează de la distanţe foarte mici, mult mai mici decât ar fi posibil în sistemul nostru solar. Cele şapte planete, care au temperaturi apropiate de cele ale Pământului, gravitează în jurul acestei stele mici, puţin luminoasă şi foarte rece, situată în galaxia noastră, la ''doar'' 40 de ani lumină de Terra.AGERPRES

×