x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Cautari - Sclavii uitati

Cautari - Sclavii uitati

de Alina Munteanu    |    15 Oct 2006   •   00:00
Cautari - Sclavii uitati

O expeditie arheologica initiata de francezi in mijlocul Oceanului Indian va incerca sa redescopere urmele "sclavilor uitati".

In noaptea de 31 iulie 1761, nava maritima L’Utile din Compania Indiilor Orientale si-a intins panzele pentru directia Ile de France. La bordul sau se aflau imbarcati 60 de sclavi adusi din Madagascar pentru a fi vanduti in Franta. Nava plutea pe marea linistita la circa 600 km departare de Madagascar si peste 500 km de Insula Burbon, cand un zgomot puternic a trezit echipajul. L’Utile s-a zdrobit de reciful unei mici insule de corali, Insula de Nisip, cunoscuta astazi ca Insula Tromelin.

Primul lucru pe care l-au facut sclavii naufragiati a fost sa sape o fantana. Au gasit apa "laptoasa si dulce-amara la 15 picioare adancime". S-au hranit pentru inceput cu proviziile de pe epava, cu ouale pasarilor si ale testoaselor.

Echipajul a parasit insula, pentru a se reintoarce in Madagascar la bordul unei ambarcatiuni de ocazie, promitand sclavilor ca se vor intoarce dupa ei. Abia 15 ani mai tarziu, la 29 noiembrie 1776, ultimii supravietuitori, sapte femei si un copil de 8 luni, au fost salvati.

"Vrem sa intelegem cum au supravietuit acesti oameni, cum s-au hranit, cum s-au organizat, cum au facut fata problemelor create de mare", a declarat Max Guerout, coordonatorul expeditiei stiintifice franceze. Pentru a afla mai multe, arheologii spera sa gaseasca morminte ale sclavilor morti pe insula.

Foarte impresionant pentru specialisti este faptul ca sclavii au supravietuit 15 ani pe aceasta insula "maturata" 11 luni pe an de cicloni si inundata deseori.
×
Subiecte în articol: stiinta si tehnica