x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă China a făcut primul pas în dezvoltarea staţiei spaţiale proprii

China a făcut primul pas în dezvoltarea staţiei spaţiale proprii

de Dan Tomozei    |    29 Sep 2011   •   16:16
China a făcut primul pas în dezvoltarea staţiei spaţiale proprii

Primul modul al viitoarei statii spatiale chineze, modulul Tiangong 1 a fost lansat, joi, cu succes, la ora 21:16, ora Beijingului (13:16 GMT), de la Centrul de Lansare a satelitilor Jiuquan, din Nord - Vestul Chinei.

Modulul fara pilot a fost purtat in spatiu de racheta Long March 2FT1 si va testa, in cursul acestui an, andocarea in spatiu cu o nava spatiala. Astfel se va deschide calea Chinei de a deveni o noua tara capabila sa detina o statie spatiala permanenta, pana in anul 2020.
La eveniment au fost prezenti presedintele Hu Jintao si alti lideri de cel mai inalt nivel ai Chinei, in semn de incurajare si sustinere a eforturilor depuse in cadrul programului spatial demarat in anul 1992.

Modului Tiangong-1 va orbita in jurul Pamantului timp de aproximativ o luna pana cand se va conecta cu nava spatiala fara pilot Shenzhou 8. Cele doua vehicule spatiale vor efectua prima andocare la o inaltime de 340 kilometri deasupra Pamantului. Etapa urmatoare vizeaza andocarea la Tiangong-1, in urmatorii doi ani, a rachetei Shenzhou 9 si Shenzhou 10, in conformitate programul spatial chinez de trimitere a echipajelor umane in spatiu.
Tiangong-1 are 8,5 tone, o lungime de 10,4 metri si un diametru maxim de 3,35 de metri. Dispune de o camera de 15 metri cubi capabila sa asigure spatiul de lucru si odihna pentru doi - trei astronauti.


Zhang Shancong, designer-sef adjunct al Tiangong-1, a declarat pentru agentia chineza de stiri, Xinhua, ca modulul lansat azi a fost dotat cu camere video care vor transmite imagini hyperspectrale ale terenurilor agricole ale Chinei, care vor detecta poluarea cu metale grele si reziduuri de pesticide, si vor transmite informatii cu privire la bolile plantelor.

Mai mult decat atat, oamenii de stiinta vor efectua, pe baza informatiilor satelitare, experimente pe cristale fotonice, un material nou care se asteapta sa revolutioneze tehnologia informatiei, in mediul lipsit de gravitatie dn interiorul Tiangong-1.

×