"Ciolanele dracilor" din Valea Neagră

Bihor, tărâm legendar unde prezentul vieţuieşte alături de relicvele unui trecut extrem de îndepărtat. Relicve atât de ciudate încât localnicii le trimit direct în mitologie.

Privite de departe, par nişte stânci obişnuite, răsărite abrupt din mijlocul unor tufişuri pipernicite. Localnicii le ocolesc cu teamă şi trec pe lângă ele doar dacă n-au încotro. Dar şi atunci o fac cu teamă, bat câteva cruci evlavioase şi nu uită niciodată să-şi scuipe în sân, după care o iau iute la picior fără să se mai uite îndărăt.

Dacă-i întrebi despre acel loc ciudat spun că "acolo, în Valea Neagră, au căzut oştirile dracilor de demult, pe care mânia Domnului i-a prăbuşit în tină şi i-a lăsat să putrezească ferecaţi în piatră. Iar astea sunt ciolanele lor, pe care păcatele noastre le-au scos la lumină". De aproape, formele acestea ciudate chiar par a fi maldăre de ciolane împietrite, dintre care unele chiar seamănă cu nişte coarne terifiante, toate aruncate claie peste grămadă. Iar canalele subţiri care le străbat de-a lungul chiar le fac să pară a fi rămăşiţele monstruoase ale unor creaturi nelumeşti. La poalele acestor stânci curge Gruieţul, un fir de apă strecurat printre maluri abrupte din care, pe alocuri, ies vine subţiri de cărbune, care adaugă locului un aspect sumbru, aproape funerar. Cea mai apropiată aşezare umană este satul Delureni, căruia, cândva, i se spunea Beznea. Şi, cu toate că râul Criş este destul de departe, locul acesta se numeşte, totuşi, Valea Crişului. Dar numele lui adevărat, cel vechi de sute de ani, era Valea Neagră.

MORFOLOGIE ABERANTĂ
Bineînţeles că savanţii nu dau doi bani pe miturile locale. Pentru paleontologi, Valea Neagră este un loc special, pe care l-au cercetat şi i-au elucidat majoritatea misterelor. Ei ştiu că aici aflorează unul dintre cele mai spectaculoase şi bine conservate recifuri formate pe fundul unei mări care a existat pe aceste meleaguri cândva, acum 65-70 de milioane de ani. Iar ceea ce localnicii cred că ar fi "ciolanele dracilor" sunt, de fapt, Hippuriţi, unele dintre cele mai ciudate moluşte care au existat vreodată. Paleontologul clujean prof. dr Vlad Codrea a venit aici adeseori cu studenţii lui şi cunoaşte fiecare stâncă la fel de bine ca pe laboratorul său de la Universitatea Babeş-Bolyai. Codrea este specialist în studierea vertebratelor preistorice. Dar atunci când le întâlneşte pe teren nu ocoleşte nici nevertebratele.

Şi povesteşte cu plăcere despre "capsula timpului" din Valea Neagră. Care aproape că poate fi considerată un fel de "Atlantidă străveche", loc miraculos care păstrează, conservate perfect, urmele unor vieţuitoare care trăiau într-un ocean ale cărui ape acopereau o bună parte a locului unde, peste multe milioane de ani, avea să apară Europa actuală. Dar asta se întâmpla demult, pe vremea când Pământul trăia sub terifianta domnie a dinozaurilor. "După cum se vede chiar şi de la distanţă, ciudăţeniile astea au o formă aproximativ cilindrică. Sunt zeci, poate sute de mii, adunate la un loc. Noi le numim Hippuriţi. Deşi, la prima vedere ai putea crede că sunt, într-adevăr, oasele unor animale străvechi, toate acestea nu au absolut nici o legătură cu vertebratele.

De fapt, unui nespecialist nici nu i-ar trece prin minte ce sunt ele cu adevărat. Ei bine, chiar dacă nu seamănă cu nici una dintre rudele lor de azi, toate sunt "Lamelibranhiate" sau, după numele pe care-l ştim cu toţii, scoici. Dar nu unele obişnuite, cu corpul moale protejat de două valve lăţite. Noi includem aceste fiinţe străvechi în categoria celor cu "morfologie aberantă". Deşi, sincer vorbind, este foarte greu să defineşti clar cine este "aberantul" şi cine este normalul. Cu atât mai mult cu cât, raportat la mediul în care trăiau, Hippuriţii erau deosebit de eficienţi, fapt care i-a şi ajutat să supravieţuiască mai multe milioane de ani. Specific lor, factor care îi şi deosebeşte de scoicile pe care le ştim, este înfăţişarea: una dintre cele două valve era alungită, de forma unui cilindru îngust, care la exemplarele de aici au şi un peste un metru lungime.

Aceasta era partea care se fixa pe solul pietros de pe fundul mării. Probabil că din cauza acestui aspect localnicii văd în ei nişte "ciolane", fie ele chiar şi de draci. Cea de-a doua valvă, mult mai scurtă, funcţiona ca un capac aproape plan al celei cilindrice. Ambele, foarte groase, alcătuiau o armură greu de străpuns. Astfel încât, ajunsă la vârstă adultă, o asemenea fiinţă nu prea mai avea duşmani. Cât dura "confecţionarea" unui asemenea blindaj? Greu de spus: nu aveau inele de creştere care să ne ofere astfel de informaţii despre ele. Ştim însă că trăiau în ape calde, de tip tropical, limpezi şi fără sedimente în suspensie".

UN "CLUB" EXCLUSIVIST
Studiile din teren arată însă că aceste fiinţe ciudate erau foarte pretenţioase în ceea ce priveşte condiţiile de viaţă şi, la fel ca în cazul coralilor, prezenţa lor indică un mediu marin foarte echilibrat. Dar o dată instalaţi, Hippuriţii alcătuiau un "club exclusivist" ai căror "membri" nu mai permiteau şi altor specii de moluşte să se dezvolte în apropierea lor. Dar, bineînţeles, că ei nu trăiau chiar singuri pe lume.

Cu siguranţă că, la fel ca în mările calde de azi, şi pe atunci viaţa într-un asemenea "paradis" era foarte bogată. Din păcate, condiţiile geologice n-au permis şi fosilizarea altor vietăţi, fie ele peşti sau reptile marine care, cu siguranţă, au hălăduit şi ele pe acolo. În plus, porţiunea din fundul străvechiului bazin marin care a existat cândva în zona Bihorului mai avea o caracteristică specifică: se scufunda foarte lent. Motiv pentru care noile "generaţii" de Hippuriţi îşi construiau "armurile" peste cele în care vieţuiseră "părinţii şi bunicii" lor.

Astfel, în timp, s-a creat o "construcţie" similară recifurilor clădite şi azi de corali. Unicitatea celui de la Valea Neagră constă în faptul că imensa "armată" de fosile s-a conservat în poziţie verticală, exact ca atunci cînd ele adăposteau fiinţe vii. Motiv pentru care acest recif are aspectul unui templu antic înecat în piatră, ale cărui coloane sunt însă aranjate după bunul lor plac.

Hippuriţii şi-au avut epoca lor de glorie care a coincis cu a doua jumătate a Cretacicului. Erau atât de reprezentativi pentru acele vremuri încât unii paleontologi îi numesc chiar "dinozaurii moluştelor". Cretacicul s-a încheiat însă, definitiv, acum 65 de milioane de ani, când, conform opiniei savanţilor, un asteriod imens ne-a lovit planeta. A fost un "carambol" cosmic devastator, care a ucis trei sferturi dintre formele de viaţă de pe Terra. Cele mai celebre victime au fost, bineînţeles, dinozaurii. Care însă nu nu au fost singurii: alături de ei au dispărut Amoniţii şi Belemniţii - rude îndepărtate ale Calamarilor din zilele noastre, plus multe alte specii mai puţin cunoscute. Şi o dată cu ele şi Hippuriţii, aceste scoici ciudate cum n-au mai fost altele.