x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Conservare discutabilă pentru tigri

Conservare discutabilă pentru tigri

de Delia Zahareanu    |    13 Mar 2008   •   00:00

O dispută aprinsă s-a năs­cut între autorităţile din Bangladesh şi repre­zentanţii proiectului de conservare a tigrilor bengalezi. Me­to­dele utilizate de conservaţionişti ar fi periculoase pentru siguranţa felinelor.

O dispută aprinsă s-a năs­cut între autorităţile din Bangladesh şi repre­zentanţii proiectului de conservare a tigrilor bengalezi. Me­to­dele utilizate de conservaţionişti ar fi periculoase pentru siguranţa felinelor. 

 

În Bangladesh, ţară pe terito­riul căreia se află rezervaţia naturală Sundarbans, cearta dintre autorităţi şi experţii Proiectului Sundarbans de conservare a exemplarelor de tigri bengalezi este în toi. Doi dintre tigrii bengalezi care au fost sedaţi pentru a li se pune zgărzi de monitorizare au murit. Autorităţile bengaleze au declarat că tigrii au murit din cauza tranchilizantelor folosite, în speţă Telazol, în vreme ce reprezentanţii asociaţiei pentru conservarea acestor feline au afirmat că cele două exemplare au murit din alte motive, cel mai probabil din cauza vârstei înaintate.

 

LA CUŢITE. Cel care a făcut afirmaţiile referitoare la nocivitatea substanţelor tranchilizante este fotograful Sirajul Hossein, care a comentat pentru BBC: “Oamenii ar trebui să fie mai atenţi cu metodele invazive, precum injectarea tigrilor cu chimicale. Nu ştim ce efect are Telazolul asupra lor”. Hossein a adăugat că drogul poate avea efecte secundare periculoase asupra tigrilor, făcându-i chiar să atace oamenii. Dezbaterea riscă să ia proporţii, în condiţiile în care, în rezervaţia naturală Sundarbans se află între 300 şi 500 de exemplare de tigri bengalezi monitori­zaţi. “Telazol a fost folosit şi în cazul tigrilor sălbatici din Nepal, Thailanda şi acum în Bangladesh. Nu s-a observat nici un efect advers dat de substanţă asupra metabolismului animalelor”, a contracarat Adam Barlow, din partea echipei care monitorizează populaţia de tigri din zona Sundarbans, o rezervaţie în care prezenţa umană este inexistentă, constituind astfel un habitat natural excelent şi un mediu propice pentru conservarea şi înmulţirea po­pulaţiilor de specii ameninţate de dispariţie.

 

TIGRII. Felinele din rezervaţia Sundarbans sunt faimoase pentru că au tendinţa să îi atace pe oamenii. Acest comportament a generat nevoia de monitorizare a unora dintre exemplarele care trăiesc în rezervaţie pentru a înţelege mai bine comportamentul lor. Autorităţile Departamentului pentru Silvicultură din Bangladesh au demarat investigaţiile în urma acuzaţiilor lui Hossein, iar Proiectul Sundarbans şi-a încetat pentru moment acţiunile de montare a zgărzilor de monitorizare a tigrilor până la emiterea unei decizii oficiale.

 

OBIECTUL DISPUTEI. Telazolul, anestezicul utilizat în cadrul operaţiunii de montare a zgărzilor cu emiţătoare radio la gâtul tigrilor bengalezi, este folosit pentru tranchilizarea animalelor încă din anii ‘70 ai secolului trecut, relatează BBC. Cu toate acestea, experţii companiei farmaceutice care produce medicamentul veterinar, Fort Dodge, au declarat precauţi că firma nu a testat produsul pe tigri şi nici nu a efectuat studii de urmărire a comportamentului felinelor sub influenţa Telazolului. “Telazol este un anestezic de uz veterinar, care se administrează numai pe bază de reţetă şi care se comercializează în numeroase ţări exclusiv pentru utilizări la animale precum pisicile sau câinii”, a declarat pentru BBC  Tom Lentz, vicepreşedintele pentru divizia ve­terinară a Fort Dodge.

  

Apărare

Responsabilii pentru conservarea tigrilor din rezervaţia naturală Sundarbans au declarat că, în cadrul celui mai mare studiu asupra unei populaţii de tigri, efectuat până în prezent, respectiv cel din Siberia, condus de World Conservation Society, din SUA, aproximativ 60 de tigri au fost sedaţi pentru a li se ataşa zgărzi cu emiţătoare radio. În nici unul dintre aceste cazuri nu s-au înregistrat efecte adverse în urma sedării. “Cu profesionişti pregătiţi, riscul imobilizării scade foarte mult, dar nu poate fi niciodată zero”, a declarat directorul proiectului Sundarbans, Dale Miquelle.

×
Subiecte în articol: special tigri sundarbans tigrilor